Justiție

Reacții la scrisoarea semnată de Veronica Dragalin: Opoziția extraparlamentară susține că reforma justiției a eșuat

Controversata scrisoare adresată candidaților care nu au promovat evaluarea externă și semnată de șefa Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin, continuă să stârnească reacții. Astfel, partidele extraparlamentare declară că reforma justiției a eșuat.

Liderul Partidului Coaliția pentru Unitate și Bunăstare, Igor Munteanu, ne-a declarat că în aceste circumstanțe ambele entități, CSM și CSP, sunt compromise.

„Persoana respectivă, doamna Răducanu aparent trebuie să dea niște explicații, pentru că faptele sunt extrem de grave. Ea și-a camuflat trecutul. Noi știam despre faptul că dânsa a pierdut niște procese zgomotoase la CEDO, dar nu îmi imaginam că o persoană care evaluează pe alții, pe criterii de obiectivitate și integritate, poate să aibă legături cu răii sistemului, cu peroanele care sunt fugare. Exercițiile care s-au făcut până nu demult prin evaluarea judecătorilor și procurorilor, au fost compromise”, explicat Igor Munteanu.

Președintele Partidului Național Moldovenesc, Dragoș Galbur, a menționat că în lumina evenimentelor din ultima perioadă, după alegerile prezidențiale ar trebui repornită reforma justiției.

„Imaginea acestui proces a fost știrbită complet, nu doar acum cu doamna Răducanu, ci și cu președintele Comisie pre-vetting Herman von Hebel. Ideea este că acest scandal șterbește și periclitează din imaginea în general a așa-zisei reforme a justiției”, a menționat Dragoș Galbur.

La rândul său, liderul Platformei DA, Dinu Plângău, a precizat că reforma justiției a fost compromisă.

„Politicul a eșuat să reformeze justiție. Deja nu mai contează cine are dreptate în scandalul acesta. Fie că este vorba de Răducanu, fie că e vorba de Dragalin. Nu cred că asta îmbunătățește cumva situație din domeniu. Păgubași, până la urma urmei, sunt tot justițiabilii pe care ar trebui să beneficieze de o justiție normală”, a spus Dinu Plîngău.

Amintim că marți, 14 mai, în presă a fost publicată o scrisoare, semnată de șefa Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin, adresată procurorilor, judecătorilor și reprezentanților societății civile, care nu au promovat evaluarea comisiei Pre-Vetting.

În scrisoare se menționează că investigația inițiată recent de Procuratura Anticorupție ridică o suspiciune despre membrul Comisiei Pre-Vetting, Tatiana Răducanu, că aceasta este apropiată și a acționat în interesele lui Veaceslav Platon și lui Aureliu Colenco, actualul avocat principal care reprezintă interesele lui Ilan Șor.

Miercuri, Procuratura Anticorupție a precizat că scrisoarea este autentică.

Reforma justiției fiind una dintre condiționalitățile de bază în procesul de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană, a fost lansată de autorități în 2021. Până în prezent au fost reformate două instituții de profil - Consiliul Superior al Magistraturii și Consiliul Superior al Procurorilor. În prezent este în proces de reformare Curtea Supremă de Justiție, iar până la finele anului curent urmează să fie evaluați și procurorii din funcții-cheie de la Procuratura Generală, dar și cei din cadrul Procuraturii Anticorupție și PCCOCS.

Citește mai mult