Social

Inspectoratul de Mediu din R. Moldova se confruntă cu o criză de personal și salarii neatractive

Inspectoratul de Mediu din Republica Moldova se confruntă cu insuficiență de cadre. Momentan, în toată țara activează puțin peste 200 de inspectori, dar ar fi nevoie de cel puțin 287, a menționat șeful Inspectoratului pentru Protecția Mediului, Ion Bulmaga, la emisiunea „Spațiul Public” de la Radio Moldova. Cei mai mulți inspectori de mediu sunt la Chișinău și la Bălți, în timp ce la Basarabeasca nu există niciunul. În majoritatea raioanelor, activează câte trei inspectori.

„287 de angajați ar fi relativ normal. Conform schemei statelor de personal, în fiecare raion, în fiecare inspecție este preconizat un număr de cinci inspectori. Avem raioane unde nu avem niciunul. Este vorba de raionul Basarabeasca. Iar competențele de control asupra persoanelor fizice și juridice în acel raion sunt preluate de către Inspecția pentru mediu din Cimișlia. Trei inspectori, practic activează pe două raioane”.

Șeful Inspectoratului pentru Protecția Mediului a recunoscut că din cauza numărului insuficient de inspectori și calitatea muncii are de suferit.

„Atunci când doi inspectori trebuie să lucreze pentru cinci, evident că volumul de lucru se reflectă și asupra calității serviciilor prestate, asupra duratei de examinare a dosarelor parvenit. Ele sunt foarte multe. Zilnic vin zeci de petiții”, a adăugat Bulmaga.

Pe de altă parte, expertul de mediu, Vlad Garaba a precizat că nu doar lipsa de cadre ar fi cea mai gravă problemă a Inspectoratului de mediu, ci și gestionarea deșeurilor ori defrișarea arborilor în mod arbitrar de către lucrători.

„Momentan, nu doar insuficiența de cadre afectează activitatea Inspectoratului, dar și pasivitatea acestora. De multe ori am observat în teritoriu cum sunt încălcări grave legate de gestionarea deșeurilor, defrișarea arborilor. Și inspecțiile de mediu raionale nu reacționează, sau reacționează foarte modest în cazurile drastice de contracarat. Pe deoparte, inspectoratul nu reușește, iar de cealaltă parte, probabil, nici nu dorește să se implice în asemenea cazuri”, a precizat specialistul.

Timp de șase ani, numărul posturilor vacante în instituțiile statului puse sub moratoriu a crescut cu 13% și a ajuns la peste 15.000 de unități. Potrivit lui Bulmaga, inspectoratul a ajuns în această criză de cadre, pe parcursul anilor, din cauza salariilor mici.

„Avem 14 locuri vacante pentru care organizăm concursuri periodice. Dar problema cea mare pentru care oferta noastră nu este atractivă pentru potențialii inspectori este salarizarea. Astăzi, un inspector de mediu are în jur de 8.000 de lei. Este un salariu foarte mic, comparativ cu colegii noștri de la Garda națională de mediu din România. Știu că este un proiect de guvern cu privire la modificarea la legea salarizării, prin care va fi crescută atât valoarea de referință, cât și clasa de salarizare”, a precizat șeful Inspectoratului.

Amintim că, în anul 2018, Guvernul a aplicat un moratoriu pentru a gestiona mai bine banii publici și pentru a fi direcționați spre „domeniile prioritare”. Excepție de la moratoriu face „personalul strict necesar” care poate fi angajat pentru „realizarea misiunii autorității publice”.

Astfel, Guvernul a organizat, la începutul anului 2024, „în premieră”, un târg de cariere, în cadrul unei campanii de recrutare pentru suplinirea celor peste 200 de funcții publice vacante.

Autor: Daniela Cutu

Citește mai mult