Justiție

Cercetarea judecătorească în dosarul Vlad Filat, reluată. Care este motivul

Cercetarea judecătorească în dosarul în care fostul premier Vlad Filat, în prezent lider al Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM), este învinuit de corupere pasivă și trafic de influență, a fost reluată. Se întâmplă după ce doi judecători de la Curtea de Apel Chișinău, transferați temporar la Curtea Supremă de Justiție (CSJ), și-au dat demisia, anunță Procuratura Anticorupție (PA). Următoarea ședință, în cadrul căreia va fi examinată cererea de revizuire înaintată de Filat și apărătorii acestuia, este planificată pentru data de 27 mai, ora 10:00.

Amintim că, prin sentința Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, din 27 iunie 2016, Vlad Filat a fost condamnat la 9 ani de închisoare. Fostul premier a fost amendat la acea vreme cu 60 000 de lei și s-a dispus confiscarea bunurilor obținute ilegal (mașini, imobile, terenuri, conturi bancare). Prin decizia din 2016, Filat a primit interdicția de a ocupa funcții publice timp de 5 ani.

Curtea de Apel Chișinău a menținut sentința de condamnare, pe 11 noiembrie 2016. Prin deciziile CSJ, atât recursul ordinar înaintat de apărare, cât și recursul în anulare, au fost respinse ca vădit neîntemeiate. În iunie 2023, Vlad Filat și apărătorii săi au înaintat o cerere de revizuire a cauzei, urmare a hotărârii Curții Europene a Drepturilor Omului (CtEDO) din 31 ianuarie 2023, care a constatat încălcarea Articolului 6 § 1 din Convenție, invocând lipsa publicității procesului penal. Cererea urma să fie examinată în ședința de astăzi, 20 mai.

PA anunță că, în cadrul ședinței, părțile în proces au fost, însă, anunțate despre reluarea cercetării judecătorești, pe motivul demisiei și eliberării din funcție a doi judecători din completul de judecată ce urma să se pronunțe pe caz, unul din acești magistrați fiind președintele completului.

De asemenea, părțile în proces au fost anunțate că, prin încheierea din 17.05.2024, a fost creat un nou complet de judecată întru examinarea cererii de revizuire vizate. Tot la ședința de astăzi, Președintele noului complet format, a înaintat o declarație de abținere de la examinarea prezentului caz, pe motiv că ar fi recepționat recent raportul de evaluare negativă din partea Comisiei vetting, astfel că, în vederea excluderii oricărui dubiu privind imparțialitatea sa, a considerat necesar să înainteze prezenta declarație de abținere.

Pronunțarea soluției instanței asupra declarației de abținere a fost amânată pentru 27 mai 2024, ora 10:00.


Reamintim că fostul premier Vlad Filat a fost achitat în dosarul în care era învinuit de spălare de bani în proporții deosebit de mari, conform deciziei din 7 mai, pronunțată de către magistrații de la judecătoria Chișinău, sediul Buiucani. Detalii - AICI.

Ecaterina Arvintii

Ecaterina Arvintii

Autor

Citește mai mult