Justiție

CSP a publicat lista procurorilor anticorupție, care urmează a fi evaluați de comisia vetting

Consiliul Superior al Procurorilor (CSP) a publicat joi, 23 mai, lista procurorilor anticorupție care vor fi supuși evaluării de către membrii Comisiei Vetting. Primii pe listă sunt șefa Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin și adjuncții interimari ai instituției, Marcel Dumbravan, Octavian Iachimovschii și Vasile Plevan.

Hotărârea Consiliului Superior al Procurorilor poate fi contestată la Curtea Supremă de Justiție de orice persoană vătămată într-un drept al său într-un termen de 10 zile lucrătoare de la data la care hotărârea vizată i-a fost comunicată.

Menționăm că vettingul presupune evaluarea a peste 200 de procurori din funcții-cheie, precum și a celor care aspiră la aceste funcții. Verificarea procurorilor se desfășoară în temeiul unei noi legi care prevede evaluarea integrității etice și financiare a tuturor procurorilor care dețin sau au ocupat funcții-cheie în cadrul sistemului Procuraturii în perioada 1 ianuarie 2017 – 22 august 2023.

Nepromovarea evaluării are drept efect eliberarea din funcție a procurorului respectiv. Totodată, acesta este lipsit de dreptul de a exercita funcția de procuror sau alte funcții de demnitate publică timp de 5-7 ani.

Citește mai mult