Temperaturi de până la +22°C și fără ploi: Cum va fi vremea în R. Moldova, în weekend
Vremea se răcește ușor, în Republica Moldova. Serviciul Hidrometeorologic de Stat (SHS) prognozează minime de +8 grade Celsius, în perioada 25-27 mai. Maximele termice vor atinge valori de până la 22 grade.
Începând cu luni, 27 mai, se prevăd, izolat, ploi slabe. În weekend, vremea va fi cu soare. În această perioadă, vântul va sufla de la slab la moderat, din nord, anunță meteorologii.
Temperaturile minime vor scădea, în perioada menționată, de la +10 și +15°C sâmbătă, până la +8 și +13°C în următoarele două nopți.
Ziua, temperaturile maxime vor fi și ele într-o tendință de scădere. Astfel, termometrele vor indica de la +22 și +28°C la sfârșitul săptămânii, până la +17 și +22°C luni, pe 27 mai.