Social

Incendiu în cartierul Telecentru. Cinci echipe de pompieri, la fața locului

O debară de la etajul 8 al unui bloc de locuit a fost cuprinsă de flăcări în dupa amiaza zilei de 31 mai pe strada Gheorghe Asachi din capitală. Potrivit IGSU, la fața locului au intervent cinci echipaje de pompieri, inclusiv o autoscară.

Conform datelor prezentate, autoritățile au fost alertate la ora 15:01, precum că de la etajul 8 al blocului a fost observat fum.

Ajunși, pompierii au stabilit că flăcările au cuprins o debara de la etajul 8 a blocului de locuit. În timpul intervenției au fost evacuate două persoane din două apartamente de la etajul 9, pentru evitarea intoxicării acestora cu fum și produsele de ardere.

La scurt timp, incendiul a fost localizat și lichidat. Potrivit IGSU, focul a distrus bunuri materiale din interiorul încăperii.

Circumstanțele și cauza producerii arderii urmează a fi stabilite de specialiști.

Citește mai mult