Aderare UE

La Ambasada României și la ICR „Mihai Eminescu” nu vor fi deschise secții de votare

Ambasada României la Chișinău anunță că, în contextul alegerilor europarlamentare de duminică, 9 iunie, nu vor fi organizate secții de votare la sediul Ambasadei sau la Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu”. Cele mai apropiate secții sunt la Liceul „Gheorghe Asachi” – trei secții, Liceul „Spiru Haret” – trei secții, Universitatea de Stat din Moldova – două secții și Teatrul „Satiricus” – o singură secție.

La Chișinău, alegătorii vor putea vota la oricare dintre cele 13 secții de votare.

Menționăm că la alegerile pentru Parlamentul European, care vor avea loc duminică, 9 iunie 2024, vor fi deschise în Republica Moldova 52 de secții de votare, dintre care 28 de secții în zona Centru, 17 secții de votare în zona nord și 7 în sudul Republicii Moldova.

Votarea începe la ora 07:00 și se încheie la ora 22:00. Alegătorii care la ora 22:00 se află la sediul secției de votare, precum și cei care se află la rând în afara sediului secției de votare pentru a intra în localul de vot, pot să exercite dreptul de vot până cel mult la ora 23:59, ora locală, în condițiile legii.

Cetățenii români cu drept de vot care domiciliază, au reședința sau se află temporar în străinătate pot vota la orice secție organizată în străinătate, pe baza unui document de identitate românesc valabil în ziua votării:

cartea de identitate;

cartea electronică de identitate;

cartea de identitate provizorie;

buletinul de identitate;

pașaportul simplu, pașaportul simplu electronic;

pașaportul simplu temporar;

pașaportul diplomatic, pașaportul diplomatic electronic;

pașaportul de serviciu, pașaportul de serviciu electronic;

în cazul elevilor din școlile militare, carnetul de serviciu militar.

La alegerile pentru Parlamentul European din 9 iunie 2024 nu este permisă votarea cu titlul de călătorie.

CITEȘTE ȘI

Alegerile europarlamentare și interesul sporit al marilor partide românești pentru votul alegătorilor din Republica Moldova

Informații suplimentare:

Ghidul alegătorului român la secțiile de votare din străinătate

Întrebări frecvente referitoare la votul în străinătate la alegerile pentru Parlamentul European din 9 iunie 2024

Secțiunea dedicată alegerilor pentru Parlamentul European de pe site-ul MAE

Site-ul Autorității Electorale Permanente

Secțiunea dedicată alegerilor pentru Parlamentul European de pe site-ul Biroului Electoral Central

Carolina Străjescu

Carolina Străjescu

Autor

Citește mai mult