Veronica Dragalin: Până la acestă etapă au fost identificați 30 de presupuși beneficiari ai schemei infracționale depistată la Interpol
Procurorii anticorupție au identificat, până la acestă etapă, 30 de presupuși beneficiari ai schemei infracționale depistată la Interpol, a declarat șefa anticorupție Veronica Dragalin, la TVR Moldova. Aceasta a evitat să dea nume, dar a menționat că este vorba de persoane din mai multe țări, inclusiv din Republica Moldova. Dragalin a mai declarat că Procuratura Anticorupție a efectuat de sine stătător toate investigațiile și perchezițiile în acest dosar pentru a nu admite scurgeri de informații.
„Este o investigație foarte sensibilă și confidențială. Am făcut totul de sine stătător, doar cu procurorii și ofițerii anticorupție, nu am avut nicio scurgere de informații înainte de percheziții. Nu au fost șterse informațiile din telefoane sau alte probe. Sunt foarte mândră de acest lucru, cred că a fost o premieră pentru Republica Moldova. Nu cred că Procuratura Anticorupție anterior a mai executat concomitent atât de multe percheziții de sine stătător”, a spus Veronica Dragalin.
Totuși, șefa Procuraturii Anticorupție și-a exprimat regretul în legătură cu faptul că după percheziții, unele documente au fost publicate pe Telegram și alte rețele: „Este destul de grav că avem așa avocați. Presupun că cei care au avut acces la documente sunt avocații și persoanele vizate. Faptul că aceste lucruri sunt publicate nu doar dăunează ancheta, pentru că mai sunt persoane pe care le căutăm, care trebuie localizate și reținute, dar are și un efect negativ și asupra persoanelor menționate în documente, dar care pot avea calitatea de martori”.
Amintim că reținerea unor persoane, inclusiv funcționari din structurile de stat ale Republicii Moldova, a fost anunțată de șefa Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin, pe 4 iunie. Aceștia ar fi primit mită în valoare de milioane de dolari pentru a bloca sau a șterge "notificările roșii" emise de Interpol, care semnalează infractorii căutați la nivel internațional.
Pe 5 iunie, au fost efectuate percheziții în privința altei persoane, în urma cărora aceasta a fost reținută. Dintre cele 5 persoane reținute, 4 persoane au fost eliberate. În aceeași zi, Procuratura Anticorupție a solicitat reținerea pentru 30 de zile a șefului BNC Interpol, Viorel Țentiu, iar pe 6 iunie, magistrații au dispus arestarea preventivă a acestuia.
Șefa Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin, prezentă la ședința de judecată, a declarat că „Viorel Țentiu este învinuit de corupere pasivă în două capete de acuzare”. După pronunțarea deciziei, Sergiu Bularu, avocatul lui Viorel Țentiu, a specificat că acesta pledează nevinovat și vor ataca hotărârea la Curtea de Apel.