Adrian Baluțel: Autoritățile Republicii Moldova nu au primit Raportul Comisiei Europene
Autoritățile Republicii Moldova nu au primit și nu au văzut Raportul Comisiei Europene privind îndeplinirea condiționalităților pentru a putea lansa negocierile de aderare la UE, chiar nici draftul acestuia, cum s-a scris în presă, a declarat în cadrul emisiunii ,,Paralela 47” de la postul național de radio, secretarul de stat al Cancelariei Guvernului, Adrian Baluțel.

Potrivit lui, lansarea negocierilor pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană nu depinde de acest raport.
„Raportul în sine nu poate fi pozitiv sau negativ el doar evaluează și ne prezintă o stare a lucrurilor, de la care noi trebuie să pornim procesul de ajustare a legislației. Raportul va influența decizia cu privire la deschiderea sau nedeschiderea spre negocieri și este un punct de pornire pentru autoritățile din Republica Moldova să angajeze într-o foaie de parcurs de aliniere la legislația UE într-un nou format de țară candidată”, a declarat Adrian Baluțel.
Amintim că presa a mediatizat informațiile unui draft al raportului Comisiei Europene care denotă că Republica Moldova înregistrează rezultate mai slabe decât Ucraina și Georgia în aplicarea legislației europene.
Potrivit documentului, autoritățile de la Chișinău sunt la etapa inițială sau au un anumit nivel de pregătire în implementarea acquis-ul comunitar sau a legislației europene la aproape toate capitolele de cooperare cu UE.
Amintim că și ministrul Afacerilor Externe Nicu Popescu a menționat că Raportul Comisiei Europene (CE), care vizează nivelul de transpunere a acquis-ului UE în legislația țării noastre, este deocamdată un document intern și urmează să fie publicat oficial mai târziu, în luna ianuarie.