Elveția îi va permite lui Putin să participe la negocieri pe teritoriul său fără a fi arestat
Președintele rus Vladimir Putin se va putea deplasa în Elveția pentru a participa la ipotetice negocieri fără a fi arestat, în pofida mandatului emis de Curtea Penală Internațională, a asigurat duminică președinta elvețiană Viola Amherd, după summitul găzduit de țara sa consacrat păcii în Ucraina, transmite Agerpres.
Mandatul prevede excepții, în caz de negocieri, a explicat Amherd într-o conferință de presă după reuniune.
După summit, pe care atât Elveția, cât și Ucraina, cele două coorganizatoare, l-au calificat drept un succes dat fiind numărul mare de lideri reuniți care și-au manifestat susținerea pentru cauza ucraineană, președinta țării gazdă a subliniat că Elveția este dispusă să dialogheze și cu alte țări care și-au declinat participarea, cum este China.
La rândul său, ministrul de externe elvețian Ignazio Cassis a afirmat că țara sa va informa Rusia și alte țări cu privire la rezultatele reuniunii.
El a menționat în conferința de presă finală, citat de Xinhua, că majoritatea deciziilor luate la conferință nu pot fi implementate fără participare rusă.
Șeful diplomației elvețiene a mai indicat că este posibil ca discuțiile vizând pacea în Ucraina găzduite în acest weekend în țara sa, în stațiunea de lux Burgenstock, să continue la o locație care încă nu a fost stabilită, dar la o dată înainte de alegerile prezidențiale din noiembrie din SUA, notează Reuters.