Social

Anchete de serviciu și teste reevaluate integral, după examenele gimnaziale. Abaterile constatate de Comisia Națională de Examene

Examenul de absolvire a gimnaziului s-a desfășurat cu abateri grave, în opt instituții de învățământ din cinci raioane, unde, contrar legislației, au fost admise scurgeri ale testelor de examene și rezolvarea acestora, chiar în timpul probelor. Totodată, în 13 instituții de învățământ din trei raioane s-au constatat diferențe „exagerate” între punctajele acordate până și după reevaluarea testelor de examen de către Comisia Republicană de Reevaluare. Ministerul Educației și Cercetării (MEC) anunță că Comisia Națională de Examene (CNE) a inițiat anchete de serviciu pe aceste cazuri și a dispus reevaluarea integrală a testelor la disciplina matematica din cele 13 instituții educaționale.

Comisia a cerut direcțiilor Educație, Tineret și Sport din raioanele Căușeni, Criuleni, Edineț, Glodeni, Florești să realizeze, în mod prioritar, anchete de serviciu pentru a examina toate circumstanțele încălcărilor constatate și să prezinte, în termen restrâns, rezultatele anchetei și deciziile luate.

Ministerul Educației mai precizează că toate materialele au fost transmise către Inspectoratul General de Poliție pentru examinarea și investigarea cazurilor de derogare de la rigorile de desfășurare a examenelor.

Potrivit Codului Contravențional, astfel de infracțiuni se sancționează cu amenzi de până la 4,500 de lei, în cazul persoanelor fizice, și până la 12.000 de lei, în cazul celor juridice.

Persoanele cu funcții de răspundere, pe lângă amenzi, riscă și privarea de dreptul de a deține anumite funcții pe un termen de până la un an.

Ecaterina Arvintii

Ecaterina Arvintii

Autor

Citește mai mult