Social

O mașină a ars complet, după ce s-a izbit într-un copac, la Anenii Noi: 5 persoane au ajuns la spital

Cinci persoane au ajuns la spital, după ce automobilul în care se aflau s-a izbit într-un copac, iar în rezultat a fost cuprins de flăcări. Accidentul rutier a avut loc în această dimineață, între localitățile Chetrosu din Anenii Noi și Puhoi, din raionul Ialoveni, a precizat pentru Teleradio-Moldova Mariana Dideco, ofițeră de presă, IP Ialoveni.

În urma cercetărilor s-a constatat că șoferul automobilului, în vârstă de 41 de ani, ar fi pierdut controlul volanului din cauza oboselii, iar în rezultat automobilul a derapat de pe traseu, tamponându-se într-un arbore.

Automobilul a ars în totalitate, iar șoferul și cei patru pasageri s-au ales cu traumatisme și au fost transportați la spital pentru acordarea ajutorului medical.

Testarea alcoolscopică a șoferului s-a dovedit a fi negativă, iar alte circumstanțe se stabilesc.

Autor: Maxim Bolohan, stagiar

Citește mai mult