Internațional

Revista presei internaționale: Francezii au sfidat sondajele, oprind ascensiunea dreptei radicale; „Misiunea de pace 3.0” a lui Victor Orban

Presa internațională reflectă rezultatele celui de al doilea tur al alegerilor parlamentare din Franța, care a dat peste cap previziunile privind venirea dreptei radicale la putere. Mai multe publicații relatează că dreapta radicală depune eforturi pentru a se întări în schimb la nivel europarlamentar. Atenția presei internaționale continuă să fie captată și de evoluția campaniei prezidențiale din SUA unde democrații de rang înalt continuă să-i ceară președintelui Joe Biden să se retragă din cursa electorală.

Confruntați cu o alegere electorală istorică, francezii au sfidat sondajele, oprind ascensiunea dreptei radicale, titrează Le Parisien. Publicația relatează că în cel de-al doilea tur al alegerilor parlamentare anticipate, coaliția de stânga numită Noul Front Popular a ocupat prima poziție, urmată de alianța centristă a președintelui Emmanuel Macron. Formațiunea de extrema dreaptă Adunarea Națională a lui Marine Le Pen s-a clasat abia pe locul trei după ce în primul tur acumulase cele mai multe voturi, notează Le Parisien. Astfel, dreapta radicală ratează pariul de a câștiga majoritatea absolută, constată ziarul francez.

La finalul unei campanii fără precedent, stânga obține o majoritate relativă în Adunarea Națională, comentează Le Figaro. E o surpriză monumentală și un adevărat salt în necunoscut, din moment ce niciun partid nu a câștigat o majoritate absolută, remarcă autorul articolului. Ajunsă lider în în turul doi al alegerilor, alianța de stânga are în față marea provocare de a negocia formarea unei majorități guvernamentale cu celelalte forțe politice, notează Le Monde.

Răsturnarea situației electorale după alegerile parlamentare din Franța aduce ușurare și bucurie în Germania, comentează Euronews. Alegerile din Franța au fost urmărite îndeaproape în Germania, iar perspectiva preluării puterii guvernamentale de către extrema dreaptă îi îngrozise în mod clar pe mulți, inclusiv pe cancelarul Olaf Scholz, observă postul paneuropean de televiziune. „Entuziasm la Paris, dezamăgire la Moscova, constată între timp publicația germană Welt, amintind că Rusia a susținut Adunarea Națională de extrema dreaptă a lui Marine Le Pen și Jordan Bardella.

Între timp, dreapta radicală depune eforturi pentru a se întări la nivel europarlamentar scrie The Guardian. Publicația subliniază că premierul maghiar Viktor Orbán, aflat în fruntea partidului său naționalist și eurosceptic Fidesz, a reușit să atragă sâmbătă suficiente formațiuni din alte țări pentru a crea un nou grup europarlamentar care-și propune să schimbe actualul curs al politicii Uniunii Europene. The Guardian amintește că pe 30 iunie, liderul naționalist și pro-rus al Ungariei și-a anunțat intenția de a forma un grup europarlamentar numit „Patrioți pentru Europa”. El a invitat formațiuni eurosceptice din Germania, Austria, Cehia și alte țări, care au intrat în legislativul de la Strasbourg după alegerile de la începutul lunii iunie, însă nu fac parte din vreo familie politică europeană, precizează The Guardian.

Euractiv transmite că noului grup s-au alăturat sâmbătă Partidul Popular Danez și formațiunea naționalistă flamandă pro-independență Vlaams Belang din Belgia. Cele două partide ar urma să ofere Patrioților pentru Europa 23 de europarlamentari – suficient pentru a crea un grup europarlamentar, precizează Euractiv.

Președintele chinez Xi Jinping a cerut puterilor mondiale să ajute Rusia și Ucraina să reia dialogul direct și negocierile în timpul unei întâlniri de luni cu premierul Ungariei Viktor Orbán, transmite Associated Press. Prim-ministrul maghiar efectuează luni o vizită surpriză în China, după călătorii similare în Rusia și Ucraina pentru a discuta perspectivele unei reglementări pașnice în Ucraina, observă agenția de presă. „Misiunea de pace 3.0” este modul în care Orbán a intitulat o imagine postată luni devreme pe platforma de socializare X, înfățișându-l după ce a coborât din avionul său la Beijing.

Atenția presei internaționale continuă să fie captată și de evoluția campaniei prezidențiale din SUA. The New York Times notează că democrații de rang înalt continuă să-i sugereze în privat președintelui Joe Biden să se retragă din cursa electorală, chiar dacă liderul de la Casa Albă și-a confirmat intenția de a candida în ciuda nemulțumirilor legate de prestația sa la prima dezbatere televizată cu republicanul Donald Trump. Sprijinul democraților pentru Biden s-a erodat și mai mult duminică, atunci când a vorbit la o slujbă bisericească din Philadelphia, remarcă The New York Times o nouă apariție dezamăgitoare a lui Biden pentru electoratul său democrat.

Liderii lumii se pregătesc pentru Trump, titrează The Wall Street Journal. Politicienii globali se îndreaptă spre Washington săptămâna aceasta pentru a sărbători cea de-a 75-a aniversare a NATO, dar se concentrează pe candidatul republican la președinție, remarcă publicația. Șefii de stat se străduiesc să găsească un limbaj comun cu candidatul republican la președinție ale cărui șanse de a câștiga în noiembrie au crescut, conform ultimelor sondaje, transmite WSJ. „Preocupările lor cele mai urgente sunt legate de Ucraina : Trump a declarat că va pune capăt războiului de unul singur, forțând Kievul și Moscova să încheie un acord de pace înainte de a depune jurământul. Întrucât Moscova cere Ucrainei să renunțe la eventuala aderare la NATO și să cedeze părți din teritoriul său, unii membri ai alianței se tem că Trump ar putea încerca să intimideze Kievul pentru a capitula, sau ar putea să înceteze să trimită armele necesare armatei ucrainene pentru a continua lupta”, comentează WSJ.

Lumea nu era pregătită pentru Trump în 2016, dar acum, aliații NATO nu fac aceeași greșeală, anticipând o posibilă revenire a acestuia la Casa Albă, constată Politico. Potrivit publicației, oficialii NATO au conceput un plan pentru a face posibil sprijinul militar pe termen lung pentru Ucraina, care să nu poată fi blocat de Donald Trump dacă acesta va câștiga alegerile prezidențiale americane din noiembrie. La Washington, revenirea lui Trump este subiectul dominant la micul dejun lunar al ambasadorilor din țările europene, relevă Politico. Potrivit publicației, în condițiile în care președintele Joe Biden se înscrie prost în candidatura sa pentru realegere , mulți aliați anticipează că anul viitor vor avea de-a face cu o nouă administrație Trump - una definită de scepticismul față de Europa, o tensiune stridentă a izolaționismului de dreapta și o determinare fermă de a pune confruntarea cu China mai presus de alte priorități globale.

Între timp, Europa continuă să lupte împotriva imigrației ilegale, ziarul El Mundo, semnalând că în Spania guvernul anticipează o agravare a crizei migrației. Conform previziunilor oficiale la care face referire publicația spaniolă, în jur de 70.000 de migranți ar putea ajunge pe coastele Insulelor Canare până la sfârșitul anului. Duminică, o nouă barcă a sosit pe insula El Hierro cu o femeie decedată și 144 de supraviețuitori, între care se aflau și mulț copii.

Mai multe publicații descriu și problemele de mediu cu care se confruntă cea mai înaltă tabără de pe muntele Everest, plină de gunoaie înghețate, iar curățarea ei ar putea dura ani de zile, din cauza codițiilor meteo dificile. The Independent scrie că în cele șapte decenii de când cel mai inalt munte a fost cucerit pentru prima dată, mii de alpiniști au urcat pe el, lăsând corturi vechi, ambalaje pentru alimente, cartușe de gaz, sticle de oxigen și funii”. Gunoiul a rămas până în prezent înghețat în straturi, ceea ce complică evacuarea lui, conchide The Independent.

Lidia Petrenco

Lidia Petrenco

Autor

Citește mai mult