Republica Moldova începe cea de-a doua etapă a negocierilor de aderare - screening-ul bilateral
În perioada 10-11 iulie, la Chișinău se va desfășura prima sesiune de screening bilateral, parte esențială a negocierilor de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Este pentru prima dată când această etapă se desfășoară în țara candidată pentru aderarea la UE și nu la Bruxelles.
Potrivit vicepremierului pentru Integrare Europeană, Cristina Gherasimov, etapa de screening bilateral va dura aproximativ 18 luni.
„Republica Moldova deschide procesul de screening bilateral cu Capitolul 5 – Achiziții publice – pe data de 10 iulie, la Chișinău. Până la sfârșitul acestui an, planificăm să finalizăm toate reuniunile de screening bilateral pe capitolele din Clusterul 1 – Valori Fundamentale. În lunile septembrie și octombrie, vor urma Capitolul 24 – Justiție, libertate și securitate, Capitolul 32 – Controlul financiar, Capitolul 23 – Sistemul judiciar și drepturile fundamentale, instituțiile democratice, criteriul economic și reforma administrației publice. Toată etapa de screening bilateral va dura aproximativ 18 luni”, a explicat Cristina Gherasimov într-un material video.
Demnitarul a precizat că prima etapă a acestui proces screening-ul explicativ s-a desfășurat în perioada februarie-mai curent.
„Atunci, echipele din partea Republicii Moldova au mers în mai multe rânduri la Bruxelles, unde au lucrat alături de experții Comisiei Europene, care le-au explicat capitol cu capitol în ce constă legislația comunitară. În cadrul etapei a doua, care începe pe 10 iulie, este rândul nostru să le explicăm colegilor din Comisie legislația Republicii Moldova și nivelul de aliniere a acesteia la regulile și standardele europene”, a spus Gherasimov.
La rândul său, șeful Biroului Integrare Europeană, Ghenadie Marian, a menționat că în procesul de screening bilateral Chișinău urmează să spună dacă acceptă sau nu acquis-ul european și care sunt planurile de implementare a diferențelor identificate.
„La fel, va trebui să apunem dacă planificăm perioade de tranziție și dacă dorim să participăm la diferite programe ale UE până la aderarea propriu-zisă”, a spus Marian.
După reuniunile bilaterale din cadrul fiecărui grup de capitole, Comisia Europeană elaborează un raport de screening pentru fiecare set de capitole, așa-numitele clustere.
„Raportul va evalua gradul de pregătire a țării noastre, va informa despre pașii următori în procesul de screening bilateral și va veni cu recomandări specifice pentru deschiderea negocierilor e fiecare cluster. După care, la propunerea Comisiei, Consiliul European dacă și când va deschide negocierile pentru clusterul în cauză”, a explicat consultantul principal al Direcției coordonarea procesului de aderare a BIE, Drăgălina Vrânceanu.
Amintim că pe 25 iunie, curent, Uniunea Europeană a dat startul oficial al negocierilor de aderare, în cadrul primei Conferințe Interguvernamentale UE - Moldova, care s-a desfășurat la Luxemburg.