Justiție

Decretul Maiei Sandu rămâne în vigoare. Curtea Constituțională, decizie pe cazul Stoianoglo

Decretul prezidențial prin care Alexandr Stoianoglo a fost demis din funcția de procuror general rămâne în vigoare. Curtea Constituțională (CC) a declarat inadmisibilă, pe 11 iulie, sesizarea deputaților comuniști care au solicitat examinarea constituționalității decretului semnat de președinta Maia Sandu, în septembrie 2023. Decizia este definitivă și nu poate fi supusă niciunei căi de atac.

Alexandr Stoianoglo a fost numit în funcția de procuror general în noiembrie 2019, în urma unui concurs public, și a fost suspendat pe 5 octombrie 2021, fiind acuzat de abuz în serviciu, corupere pasivă, fals în declarații și îmbogățirea ilicită.

La sfârșitul lui septembrie 2023, președinta Maia Sandu a semnat decretul de eliberare a lui Stoianoglo din funcția de procuror general, în baza hotărârii Consiliului Superior al Procurorilor din mai 2022. Deputații comuniști, între ei fostul președinte Vladimir Voronin, au declarat la acea vreme că decretul Maiei Sandu „încalcă Constituția Republicii Moldova și nu respectă standardele stabilite de CEDO”. La câteva zile distanță, ei au sesizat Înalta Curte, solicitându-i să declare decretul președintei Sandu neconstituțional. La rândul său, Stoianoglo a numit acțiunile președintei „abuzive”.

Reamintim în acest context că, în octombrie 2023, Curtea Europeană pentru Drepturile Omului (CEDO) i-a dat câștig de cauză fostului procuror general, Alexandr Stoianoglo, care a semnalat o încălcare a procedurii de suspendare din funcție, pe motiv că nu i s-a oferit dreptul de a contesta decizia. CEDO a obligat statul să-i achite prejudicii morale de 3600 de euro.

„Republica Moldova ar fi pierdut mai mult dacă Alexandr Stoianoglo rămânea în funcție”, astfel a comentat la acea vreme șefa statului decizia CEDO.

Ecaterina Arvintii

Ecaterina Arvintii

Autor

Citește mai mult