Internațional

Ursula von der Leyen a fost realeasă în funcția de președintă a Comisiei Europene

Parlamentul European a decis joi să îi acorde un nou mandat de cinci ani în fruntea Comisiei Europene Ursulei von der Leyen din Germania. 401 deputați europeni au votat pentru, 284 împotrivă și 15 s-au abținut.

Deputații din Parlamentul European și-au exprimat opțiunea prin vot secret.

Ursula von der Leyen a devenit astfel prima femeie care obține două mandate consecutive în fruntea executivului european, ceea ce este de natură să ofere continuitate conducerii UE într-o perioadă de provocări economice și geostrategice.

Știrea inițială:

Parlamentul European a început procedura de votare cu privire la propunerea ca Ursula von der Leyen să obțină un nou mandat de președintă a Comisiei Europene.

Votul este secret, cu buletine de vot puse în plicuri care sunt introduse în urne transparente. Rezultatul este așteptat în jurul orei locale 14:30 (15:30 ora noastră).

Pentru a fi aleasă președintă a Comisiei Europene, Ursula von der Leyen (65 de ani) are nevoie de voturile a cel puțin 361 dintre cei 720 de eurodeputați.

Înaintea începerii procedurii, Parlamentul European a respins o propunere a grupului Stângii de amânare a votului privind candidatura Ursulei von der Leyen, invocând anunțul din ajun al Curții de Justiție a UE (CJUE), conform căruia aceasta a constatat nereguli legate de transparența contractelor încheiate de Comisia Europeană pentru achiziționarea vaccinurilor anti-COVID-19.

Cine este Ursula von der Leyen

Ursula von der Leyen a fost membră a Bundestagului german din 2009 până în 2019 și ministru federal în Germania timp de peste 14 ani, responsabilă cu Afacerile Familiale (2005-2009), apoi cu Muncă și Afaceri Sociale (2009-2013) și ulterior cu Apărarea (2013-2019).

A finalizat studiile medicale cu examen de stat și licență pentru practicarea medicinei în 1987, urmate de o doctorat în 1991 și un Master în Sănătate Publică în 2001. Este membră a CDU din 1990. Între 2003 și 2005, a fost membră a Grupului Parlamentar CDU în Parlamentul Regional al Saxonia Inferioară.

În 2019, a fost aleasă Președinte al Comisiei Europene. În calitate de șefă a executivului european, ea a definit șase obiective principale pentru Europa în mandatul său: Pactul Verde European, o Europă adaptată era digitală, o economie care funcționează pentru oameni, o Europă mai puternică în lume, promovarea modului nostru european de viață și un nou impuls pentru democrația europeană.

CITEȘTE ȘI Corespondență // Un portret fără fard al Ursulei von der Leyen în «Le Monde Diplomatique»

Carolina Străjescu

Carolina Străjescu

Autor

Citește mai mult