Social

Investiții de milioane în modernizarea infrastructurii USM. Dan Perciun: „Dorim să convingem mai mulți elevi să rămână în țară”

Peste 5 milioane de euro au fost investiți în ultimii ani în modernizarea infrastructurii Universității de Stat din Moldova. Potrivit autorităților, anul viitor alte universități vor beneficia de investiții în sumă de 30 de milioane de euro.

În ultimul an, la Universitatea de Stat din Moldova, unele aule au fost dotate cu aparate de aer condiționat și mobilier nou, a precizat prorectorul pentru activitate didactică și studențească, Otilia Dandara.

Acum studenții învață în condiții mai bune. Unele aule au aer condiționat și mobilier nou. Până acum tinerii se așezau pe scaune de fier incomode”, a spus Otilia Dandara.

Ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, a precizat că prin intermediul proiectului „Învățământul Superior din Moldova”, finanțat de Banca Mondială, în timpul apropiat va fi renovat și un cămin al instituției.

USM în anul 2025 va beneficia de investiții în cămine. Proiectul „Învățământul Superior din Moldova” prevede renovarea Căminului Nr. 2 de pe strada Tighina 2/2. Eu cred că noi putem să le oferim tinerilor educație de calitate aici acasă. Aproximativ 70% din absolvenții de liceu aleg să-și facă studiile la universitățile din Republica Moldova, iar restul pleacă peste hotare. Dorim să convingem mai mulți elevi să rămână în țara noastră”, a declarat Dan Perciun.

Amintim că, Proiectul „Învățământul Superior din Moldova” este finanțat de Banca Mondială și implementat de Ministerul Educației și Cercetării, în perioada 2020-2025. Anul trecut, au fost alocați peste 14 milioane de euro pentru implementarea a 20 de proiecte în 13 instituții de învățământ - 7 universități și 6 colegii.

USM
Sursa: USM
Serafim Gangan

Serafim Gangan

Autor

Citește mai mult