Străinii care au probleme cu legea nu vor mai putea evita extrădarea din R. Moldova. Expert: „Acum totul va depinde de cum va fi aplicată noua legislație”
Cetățenii străini care au probleme cu legea nu vor mai putea să se folosească de tertipuri juridice pentru a evita extrădarea din Republica Moldova și eschivarea de la răspundere penală. Asta după ce parlamentarii au aprobat pe 31 iulie, în lectura a doua, modificări la Legea privind azilul. Expertul în securitate Alexandru Flenchea susține că schimbările se vor produce în dependență de felul în care noile modificări legislative vor fi puse în practică.
Conform modificărilor la legislație, votate în lectura a doua de 71 de deputați, termenul maxim de deținere în arest preventiv a persoanei în vederea extrădării va fi majorat de două ori, de la jumătate de an la 12 luni.
De asemenea, Legea privind azilul în Republica Moldova va fi completată cu o nouă categorie de cereri care trebuie examinate în procedură rapidă. Este vorba despre cererile persoanelor în privința cărora a fost inițiată procedura de extrădare. Parlamentarii PAS, care sunt autorii inițiativei legislative, susțin că, în așa fel, se va reduce termenul de examinare a cererilor de azil depuse de aceste persoane.
La fel, vor fi modificat termenul de examinare și a căilor de atac aplicabil hotărârilor emise de instanțele judecătorești privind contestațiile împotriva deciziilor Inspectoratului General pentru Migrație. Respectiv, decizia de respingere a cererii de azil va putea fi atacată pe calea contenciosului administrativ, fără procedură prealabilă, în termen de cinci zile lucrătoare de la data comunicării. Hotărârea instanței de judecată privind menținerea sau anularea deciziei de respingere a cererii de azil va putea fi atacată la Curtea de Apel, iar hotărârea Curții de Apel nu va putea fi supusă niciunei căi de atac, fiind irevocabilă. Parlamentarii precizează că vor fi modificate doar termenele care vizează cererile de azil examinate de Inspectoratul General pentru Migrație în procedură rapidă.
„Adoptarea în două lecturi a acestor amendamente vine ca o dovadă în plus a simplului adevăr că primul pas pentru rezolvarea unei probleme este conștientizarea și recunoașterea acestora. După cum vedem, soluțiile se găsesc rapid. Urmează să vedem cum vor fi aplicată noua legislație în viața reală aceste modificări. Totul va depinde de aplicarea ei”, a declarat pentru Teleradio-Moldova Alexandru Flenchea, expert în securitate.
Legea privind azilul a fost modificată după ce un cetățean turc în vârstă de 41 de ani a fost împușcat de șapte ori, pe 10 iulie, în timp ce stătea la o terasă din sectorul Râșcani al capitalei. Acesta era urmărit la nivel internațional prin canale de Interpol, cu scopul de arest și extrădare pentru un șir de infracțiuni. Oamenii legii au deschis un dosar penal și examinează versiunea unei reglări de conturi.
Urmare acestui caz, autoritățile au inițiat o anchetă internă la Inspectoratul General pentru Migrație, după ce s-a constatat că instituția ar fi facilitat prezența cetățeanului turc asasinat pe teritoriul țării noastre. Potrivit Serviciului de Informații și Securitate, așa cum cetățeanul se afla în urmărire internațională, cererea lui de azil trebuia respinsă.