Politic

„Un pas neprietenos”: Reacția Moscovei, după ce Chișinăul a expulzat un angajat al Ambasadei implicat în scandalul de spionaj

Ministerul rus de Externe a numit decizia Republicii Moldova de a expulza un angajat al Ambasadei Federației Ruse drept un „pas neprietenos” și a promis represalii. Diplomația de la Moscova mai susține că decizia ar reprezenta un exemplu al „direcției agresive anti-rusești” a politicii Republicii Moldova.

Amintim că, astăzi, asistentul atașatului militar al Ambasadei Federației Ruse la Chișinău a fost declarat persona non grata. Acesta i-ar fi recrutat pe șeful Direcției juridice a Parlamentului, Ion Creangă, și pe un angajat al Poliției de Frontieră în scopul de a-i furniza informații menite să fie folosite în dauna intereselor Republicii Moldova.

Nota de protest i-a fost înmânată ambasadorului Rusiei la Chișinău, Oleg Vasnețov, convocat în această dimineață la Ministerul de Externe.

Citește mai mult