Social

REVISTA PRESEI // Republica Moldova a suspendat, temporar, achizițiile de gaze naturale, dar vrea tarife cu 50% mai mari pentru transportul lor

Republica Moldova a suspendat, temporar, achizițiile de gaze naturale, dar vrea tarife cu 50% mai mari pentru transportul lor; Războiul informațional al Federației Ruse continuă cu convocarea însărcinatului cu Afaceri al Ambasadei RepubliciiMoldova. Acestea sunt principalele titluri ale presei, trecute în revistă de Victoria Colesnic.

Tarife cu 50% mai mari pentru transportul gazelor. Moldo-street.com scrie că Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică planifică o majorare a tarifului, asta în timp ce tranzitul s-a redus de 14,5 ori. Într-un răspuns pentru publicație, autoritatea de reglementare a menționat că, „pe lângă actualizarea cheltuielilor în conformitate cu indicatorii prevăzuți de Metodologia tarifară, cel mai important factor care condiționează majorarea tarifelor este reducerea volumelor de gaze naturale transportate în regim de tranzit, din cauza situației geopolitice instabile generată de conflictul armat din Ucraina”.

Iar tv8.md notează că Republica Moldova a suspendat, temporar achizițiile de gaze naturale, din cauza creșterii prețurilor la bursa europeană. Scumpirile sunt provocate de tensiunile din Orientul Mijlociu. La începutul lunii curente, prețul gazelor pe piața europeană a ajuns la 457 de dolari pentru o mie de metri cubi, acesta fiind cel mai înalt nivel din ultimele opt luni. Directorul MoldovaGaz, Vadim Ceban speră că prețul la gaze se va stabiliza, astfel ca Moldova să poată face noi achiziții pentru prima lună din toamnă.

Convocarea la Moscova a însărcinatului cu Afaceri al Ambasadei Republicii Moldova în Federația Rusă este parte a războiului informațional. TV8.md a publicat opinia fostului ambasador la Moscova, Anatol Țăranu, cu privire la explicațiile cerute de autoritățile ruse despre informațiile apărute în presă, potrivit cărora țara noastră intenționează să găzduiască avioane F-16 pentru Ucraina. Ministerul Afacerilor Externe de la Chișinău a declarat că informațiile sunt false, iar singura țară care menține ilegal trupe și muniții pe teritoriul Republicii Moldova, fără acordul autorităților, este Federația Rusă.

Tot mai mulți doritori din Autonomia Găgăuză de a merge la studii în școlile cu predare în limba română. Newsmaker.md propune un subiect care relevă faptul că pentru noul an de studii, școlile din regiune nu au suficiente locuri pentru a accepta toți doritorii de a se înscrie în clasele întâi. Publicația constată că în regiunea în care limba rusă prevalează, tot mai mulți părinți doresc să-și înscrie copiii în școli cu predare în limba română. De exemplu, administrația Liceului „Mihai Eminescu” din Comrat menționează că dacă ar avea mai multe săli de clasă, ar înscrie mai mulți copii în clasele întâi. Detalii, citiți în articol.

În doar șase luni, circa 20 de milioane de lei au cheltuit autoritățile pentru asistența medicală a refugiaților. TVR Moldova scrie că din această sumă, 14 milioane au fost direcționate pentru serviciile spitalicești. Reprezentanții organizațiilor internaționale au evidențiat necesitatea identificării unor fonduri suplimentare pentru acoperirea cheltuielilor destinate asistenței medicale necesare refugiaților.

Intenția Ministerului Sănătății de a interzice consumul tuturor tipurilor de tutun în spațiile publice, inclusiv în cluburile de noapte și diferite zone de agrement, stârnește nemulțumirea reprezentanților HoReCa. Logos Press a publicat un material care scoate în evidență opinia mai multor reprezentanți ai domeniului. Potrivit lor, scopul autorităților nu este protejarea sănătății cetățenilor, ci de a demonstra că Moldova are cea mai strictă lege antitutun. Ei consideră că inițiativa va contribui la creșterea contrabandei cu tutun, pe de o parte și închiderea mai multor localuri, pe de altă parte. Modificările prevăd că pe lângă țigările obișnuite, în localuri, vor fi impuse restricții la țigările electronice, dispozitivele de încălzire a tutunului și narghileaua.

Reguli noi pentru reflectarea campaniei electorale în mass-media, scrie realitatea.md, cu referire la declarația președintei Consiliului Audiovizualului. Lilian Vițu spune că va exista o singură rubrică în știri „Electorala”, iar în cazul dezbaterilor, va fi o emisiune pentru prezidențiale și separat, una pentru referendum.

Citește mai mult