Social

Agricultorii din Republica Moldova ar putea cultiva în curând cânepă industrială

Agricultorii din Republica Moldova ar putea cultiva în curând cânepă industrială. Precizarea a fost făcută de ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Vladimir Bolea. Oficialul este convins că în acest an vor fi finalizate toate procedurile pentru ca proiectul să fie aprobat. Totodată, agricultorii precizează că aceasta ar fi o alternativă pentru culturile afectate de secetă.

În ultimii ani, seceta a compromis o mare parte dintre culturile din sudul țării. Astfel, fermierii înțeleg că trebuie să găsească o alternativa la plantațiile de porumb, floarea-soarelui sau de cereale, spune președintele Asociației Câneparilor, Ion Rață. Acesta susține că o soluție ar fi cânepa industrială care este mai rezistentă la temperaturile înalte și poate aduce venituri mai mari pentru agricultori.

„Promovez această cultură pentru că ea este rezistentă la secetă. În afară de asta, ea are o valoare adăugată foarte importantă. Așa, ca să luăm, probabil că majoritatea din dumneavoastră cunosc faptul acesta. Cânepa industrială este o ieșire, într-un fel oarecare, din acest impact. De atâta că la un hectar de cânepă, dacă este industrializat, atunci de pe un hectar se poate de ridicat până la 4-5 mii de euro. Adică este o cultură a viitorului, o cultură care este nouă”, spune Ion Rață.

În același timp, ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Vladimir Bolea, a declarat la o emisiune de la Rlive TV că ministerul de resort susține cultivarea cânepei industriale, ca alternativă pentru fermieri. Vladimir Bolea a mai precizat că în acest sens a fost elaborat și un proiect de lege, care deocamdată nu a fost aprobat, din varii motive.

„Noi am trimis o delegație de la Ministerul Agriculturii în România, au făcut parte și din Poliția Antidrog din Republica Moldova, de la Ministerul de Interne. Am vizitat Poliția Antidrog din București, la care polițiștii din București au spus-o foarte clar: cânepa industrială trebuie tratată așa ca porumbul, grâul și alte culturi agricole, fără niciun fel de pericol. Anume pentru că toți suntem oameni și înțelegem că poate fi tentația, e mare întotdeauna. Din acest considerent, suprafețele trebuie declarate ca poliția să poată să vină în inspecție. Și eu am ferma convingere că noi anul acesta vom finaliza în totalitate această temă”, a declarat Vladimir Bolea.

Cânepa industrială este înregistrată în Catalogul soiurilor de plante agricole al Uniunii Europene, fiind cultivată în scopuri industriale și horticole pentru extragerea de fibre, biomasă, uleiuri și pentru fabricarea de produse alimentare și farmaceutice. Principalii furnizori de cânepă industrială din UE sunt: Franța, Regatul Unit al Țărilor de Jos și Austria.

Olga Mînzat

Olga Mînzat

Autor

Citește mai mult