Calendarul Zilei // Interpreta Maria Dragan ar fi împlinit astăzi 77 de ani
Radio Moldova vă prezintă Calendarul Zilei - cele mai importante evenimente, pe care le consemnăm astăzi, 23 august.
1244: musulmanii ocupă Ierusalimul, care a fost definitiv pierdut de creștini.
1821: Mexic își câștigă independența față de Spania.
1833: Sclavia este abolită în coloniile britanice.
1839: Hong Kong-ul a fost anexat la Marea Britanie
1866: sfârșitul Războiului austro-prusac.
1898: La Chișinău a fost instituită Comisia Științifică a Arhivelor, baza actualei Arhive de Stat a R. Moldova.
1913: la Copenhaga a fost inaugurat renumitul monument dedicat Sirenei.
1939: La Moscova, în prezența lui Iosif Stalin, ministrul de externe sovietic, Viaceslav Molotov, și ministrul de externe german, Joachim von Ribbentrop, au semnat Tratatul de neagresiune între Germania nazistă și Uniunea Sovietică. Printr-un acord comercial adiacent, cei doi dictatori au convenit livrări de materie primă sovietică în schimbul unor mașini germane. Esența acordului oficial era cuprinsă într-o anexă secretă, care prevedea împărțirea Europei în sfere de influență germane și sovietice. Astfel, Estonia, Letonia și partea de est a Poloniei, precum și Basarabia românească urmau să intre în „sfera de interes” a Uniunii Sovietice, iar partea occidentală a Poloniei să revină Reichului German.
1942: Începutul Bătăliei de la Stalingrad.
1944: România a ieșit din alianța cu Puterile Axei, trecând de partea aliaților.
1989: Aproximativ două milioane de oameni au demonstrat în Țările Baltice în favoarea independenței față de URSS.
1990: Proclamarea independenței Armeniei față de Uniunea Sovietică.
1991: Tim Berners-Lee, deschide World Wide Web pentru utilizatori.
*S-au născut: *
La 23 august 1947 în satul Bălăurești, raionul Nisporeni, s-a născut interpreta Maria Dragan. După absolvirea școlii medii din sat, studiază un an la Școala medie de muzică „Ștefan Neaga” din Chișinău. Aici este descoperită și apreciată de Isidor Burdin, violonist, compozitor și conducătorul artistic al ansamblului de tineri din cadrul școlii. În 1965, Maria Drăgan evoluează în formația lui Isidor Burdin de pe lângă Casa de Cultură din sectorul Buiucani din Chișinău, plecând într-un turneu în Italia. În 1966, află că la Filarmonica de Stat din Republica Moldova s-a anunțat crearea unui ansamblu de muzică populară: Orchestra „Mugurel”. Este admisă cu succes pentru postul de solistă vocală la concursul organizat de filarmonică. Activează la acest ansamblu, sub conducerea muzicală a violonistului Valeriu Negruzzi, până în 1974, când Orchestra se desființează. În anii 1975-1976 este solistă a Orchestrei „Lăutarii” a Filarmonicii de Stat din Chișinău. Maria Drăgan a suferit de tuberculoză, boală care i-a luat viața. S-a stins prematur în satul natal la vârsta de doar 39 de ani.
1949: Maria Codreanu, interpretă
1986: Andra, cântăreață română
Au decedat:
1926: Rudolf Valentino, actor de origine italiană
2023: Evgheni Prigojin, oligarh rus.
Sărbători:
La 23 august este marcată Ziua europeană a comemorării victimelor stalinismului și nazismului creată de Parlamentul European în 2008. Această zi reprezintă semnarea Pactului Ribbentrop-Molotov. 23 august este recunoscută oficial și de Canada și Statele Unite ale Americii, unde este cunoscută drept Black Ribbon Day. În 2011, a fost adoptată Declarația de la Varșovia, prin care statele semnatare s-au angajat să amintească mereu despre consecințele devastatoare ale regimurilor totalitare, marcându-se cu acest prilej pentru prima dată Ziua europeană a comemorării victimelor stalinismului și ale nazismului
La 23 august, începând din 1998, se marchează Ziua internațională de comemorare a comerțului cu sclavi și a abolirii acestuia. S-a ales data de 23 august, pentru că în noaptea de 22 spre 23 august 1791, în Santo Domingo, care la vremea aceea cuprindea Haiti și Republica Dominicană, a avut loc insurecția care a condus la eliminarea comerțului transatlantic cu sclavi. În plus, această dată aduce un omagiu rezistenței istorice care a condus la crearea primului stat independent al negrilor, Republica Haiti.
Ziua Drapelului Ucrainei.