Social

Clădirea Parlamentului, iluminată în culorile drapelului Ucrainei

Clădirea Parlamentului a fost iluminată aseară în culorile drapelului Ucrainei, albastru și galben - în semn de solidaritate cu țara vecină, care a marcat 33 de ani de Independență.

parlament.md
Sursa: parlament.md

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a adresat un mesaj, în care a subliniat sprijinul în lupta pentru libertate, exprimându-și convingerea că Ucraina va învinge în războiul barbar al Federației Ruse.

„Noi, cetățenii Republicii Moldova, vă mulțumim pentru lecția de curaj și iubire de țară de care dați dovadă zi de zi, apărând cu dârzenie independența atât a voastră, a Ucrainei, cât și a întregii Europe. Vă susținem și vă sprijinim în lupta pentru libertate, vă suntem alături și credem cu tărie că Ucraina va învinge în acest război barbar al Federației Ruse. Atât Moldova, cât și Ucraina ne-am căpătat independența acum 33 de ani și știm că drumul nu a fost deloc ușor. De aceea, vom face tot posibilul să mergem înainte și să facem parte dintr-o mare familie, unde este democrație, pace, bunăstare. Și această familie este Uniunea Europeană. Binele învinge mereu!”, a menționat Igor Grosu.

Ucraina sărbătorește Ziua Independenței pe 24 august. În acest an a marcat 33 de ani de la adoptarea Declarației de Independență față de Uniunea Sovietică, în 1991, un document politic și juridic care a confirmat noul statut al țării.

Citește mai mult