Discriminare pe piața imobiliară din Chișinău: Apartamentele, inaccesibile pentru persoanele din Africa
Închirierea unui apartament în Chișinău devine tot mai dificilă pentru persoanele din Africa, care vin temporar în Republica Moldova, mai ales pentru a-și continua studiile. Deseori, acestea sunt discriminate din cauza etniei, rasei, culorii sau naționalității.
Myriame este originară din Camerun. Ea a contactat o agenție imobiliară, dar proprietarul a refuzat categoric să îi închirieze apartamentul după ce a aflat că este din Africa.
Divane, care și-a organizat o întâlnire pentru a vizita un apartament, a fost refuzat pe loc de proprietar după ce acesta l-a văzut.
Émeric a încercat să închirieze prin intermediul mai multor agenți, dar discuțiile s-au încheiat brusc după ce aceștia au aflat despre naționalitatea sa.
Colegul nostru Willi a încercat să contacteze mai multe persoane care au plasat anunțuri privind închirierea apartamentelor. Multe dintre ele au refuzat să dea în chirie apartamentul în momentul în care au aflat că el este din Africa.
Președintele Consiliului pentru Egalitate, Ian Feldman, a subliniat că refuzul de a închiria o locuință pe baza culorii sau a etniei constituie un act de discriminare. Potrivit lui, drepturile acestor persoane sunt protejate de Legea 121 cu privire la asigurarea egalității.
Feldman a încurajat persoanele care se confruntă cu astfel de situații să depună plângeri la Consiliul pentru Egalitate, care poate examina cazurile și, în unele situații, poate impune amenzi pentru discriminare.
Autor: Wilfried Kochere, stagiar