Peste 100 de mii de cărți, donate de România pentru 300 de biblioteci din R. Moldova
Peste 100 de mii de volume de cărți vor fi donate țării noastre de către Departamentul pentru Relații cu Republica Moldova. Anunțul a fost făcut de către secretarul DRRM, Adrian Dupu, într-o declarație de presă după ce a depus flori pe Aleea Clasicilor din Chișinău de Ziua Limbii Române. Potrivit oficialului, cărțile vor ajunge în peste 300 de biblioteci din R. Moldova.
Secretarul de stat al DRRM a precizat că ziua de 31 august are o semnificație aparte pentru cetățenii din stânga Prutului, semnificând începutul desprinderii de trecutul sovietic și revenirea limbii române acasă, în Basarabia.
„Am început ziua aducând un omagiu, pe Aleea Clasicilor din Chișinău, celor care au promovat și transmis limba română din generație în generație. Și în acest an, am ales să marchez Ziua Limbii Române la Chișinău din respect pentru cei de aici care, de-a lungul timpului, au suferit, au fost deportați sau chiar au murit pentru limba română. 31 august 1989 a însemnat un pas important pentru desprinderea de trecutul sovietic și revenirea limbii române acasă, în Basarabia. Nu am putea probabil să vorbim astăzi de un parcurs european al Republicii Moldova fără acel 31 august. Este de datoria noastră să iubim, să promovăm și să transmitem mai departe elementul principal al identității noastre românești, limba română. DRRM a finalizat toate procedurile și în cel mai scurt timp va urma o donație de carte de peste 100 mii de volume vor ajunge în peste 300 de biblioteci din țară”, a spus Adrian Dupu.
Amintim că Republica Moldova sărbătorește astăzi Ziua Limbii Române, eveniment considerat ca prima mare victorie a Mișcării de eliberare națională care milita pentru independență, libertate și revenirea la valorile naționale. În Chișinău, dar și în țară, pe parcursul zilei, vor fi organizate mai multe evenimente dedicate acestei sărbători naționale.