Parcul „Alunelul” a găzduit activități militare și recreative la 33 de ani de la înființarea Armatei Naționale
Geniști militari, pacificatori, echipamente militare au fost în parcul „Alunelul” din capitală, cu ocazia împlinirii a 33 de ani de la înființarea Armatei Naționale. Ministerul Apărării a pregătit un program amplu de activități.
Una dintre activitățile pentru copii a fost desenul, la care au participat și unii părinți. Aceștia au desenat elemente asociate cu armata, ca de exemplu tehnică militară sau domnitorii țării, iar fiecare a primit câte un mic premiu pentru participare.
Rând mare a fost și la tir, unde copiii au avut ocazia să tragă din armă. Aceștia spun că activitatea a fost interesantă și distractivă:
„Apreciez că am primit această oportunitate să pot trage cu pușca. Da, a fost ușor. Am văzut toate jocurile video care le avem în această generație. A fost interesant”.
„Mi-a plăcut foarte mult și chiar este interesantă această activitate. Cred că ar fi bine pentru oameni ca să protejeze toată lumea din Moldova”.
Unii au admirat și chiar s-au urcat în mașinile militare. Oamenilor le-a captat atenția și standul cu echipamentele și tehnica militară. Iar copiii au participat la o demonstrație de distrugere a minei.
„Îmi place tot ce ține de militărie. Am găsit o mină, adică mi-a făcut un instructaj cum să o dezactivez. Trebuie foarte atent. Întâi să o cauți cu detectorul de metale, pe urmă, foarte atent să o dezgropi”, a spus un participant.
Ca să se odihnească, oamenii au decis să treacă și să guste din mâncarea unui militar. Vizitatorii spun că totul a fost organizat la un nivel înalt, iar copiii au aflat multe lucruri noi despre Armata Națională.
Evenimente similare au fost organizate în nordul și sudul Republicii Moldova.
Ziua Armatei Naționale este marcată anual pe 3 septembrie.