Se plimba cu mașina de serviciu a tatălui său fără a deține permis de conducere. Un primar din Orhei și fiul său, amendați de oamenii legii
Un minor de 17 ani, fiul unui președinte al Organizației teritoriale a unui partid politic în Orhei, care deține și funcția de primar al unei localități din zonă, a fost oprit de poliție în timp ce conducea haotic un automobil. Tânărul nu deținea permis de conducere, iar mașina pe care o conducea era din garajul primăriei, transmite IGP.
Oamenii legii precizează că tânărul a fost înlăturat de la volanul automobilului, iar polițiștii i-au aplicat o amendă. Totodată, și tatăl băiatului a fost sancționat pentru că a predat mijlocul de transport unui minor care nu deține dreptul legal de a conduce.
Ca urmare, mașina a fost ridicată și transportată la parcarea specială.
Potrivit surselor Moldova 1, este vorba despre un edil din formațiunea „Renaștere", afiliată oligarhului fugar Ilan Șor.
Solicitată pentru o reacție, președinta Partidului „Renaștere”, Natalia Parasca ne-a declarat că nu a primit o confirmare oficială că este vorba despre membrii formațiunii pe care o conduce. Parasca a spus că condamnă astfel de acțiuni și că legea este egală pentru toți, indiferent dacă dețin un carnet de partid sau nu, și că dacă se va adeveri că sunt colegi de ai săi, vor fi luate măsuri aspre.