Social

Calendarul Zilei // La 10 septembrie este marcată Ziua Mondială pentru Prevenirea Suicidului

Radio Moldova vă prezintă Calendarul Zilei - cele mai importante evenimente, pe care le consemnăm astăzi, 10 septembrie.

1919: Austria a semnat tratatul prin care a recunoscut independența Poloniei, Cehoslovaciei, Iugoslaviei și Ungariei, precum și apartenența Bucovinei la România și a Tirolului de Sud la Italia. Semnarea tratatului era o consecință a capitulării Austro-Ungariei la 3 noiembrie 1918 în urma înfrângerii sale în bătălia de la Vittorio Veneto.

1933: S-a născut Karl Lagerfeld, creator de modă german. Lagerfeld a fost directorul creativ al cunoscutei casei de modă franceze Chanel, poziție pe care a deținut-o din 1983 până la decesul său, survenit în 19 februarie 2019, la vârsta de 85 de ani, după mai multe probleme de sănătate. Vocația sa a apărut în 1949, pe vremea când își însoțea mama la prima sa prezentare de modă, cea a lui Christian Dior. Pasionat de desen, el a început să schițeze modele. Fiind unul dintre cei mai importanți creatori de modă ai sfârșitului de secol 20 și începutul secolului al 21-lea, Karl Lagerfeld era ușor de recunoscut pentru semnele sale distinctive, păr alb, de obicei legat la spate, ochelari negri, mănuși de piele neagră, cravate negre și cămăși albe cu gulere înalte.

1939: Canada declară război Germaniei naziste.

1943: Forțele germane încep ocuparea Romei.

1967: Gibraltarul votează să rămână o dependență britanică în loc să devină parte a Spaniei.

1984: A fost descoperită unicitatea ADN-ului, "amprentele genetice"

2002: Elveția se alătură ONU.

2015: Rămășițe ale unei vechi specii umane (Homo naledi) au fost descoperite într-o peșteră din Africa de Sud.

La 10 septembrie este marcată Ziua Mondială pentru Prevenirea Suicidului. Suicidul este o problemă majoră, dar adesea neglijată, înconjurată de stigmatizare, mituri și tabuuri. Fiecare caz de suicid este o tragedie care afectează grav nu numai indivizii, ci și familiile și comunitățile. În fiecare an, la nivel global peste 700.000 de oameni își iau propria viață după multe tentative de suicid și aproape 77% din toate suicidele au loc în țările cu venituri mici și medii. Aproximativ 20% dintre copiii și adolescenții din lume au o afecțiune mintală, suicidul fiind a doua cauză de deces în rândul tinerilor de 15-29 de ani. Aproximativ una din cinci persoane aflate în situații post-conflict au o problemă de sănătate mintală. În pofida progreselor înregistrate în unele țări, persoanele cu probleme de sănătate mintală se confruntă adesea cu încălcări grave ale drepturilor omului, discriminare și stigmatizare. În Republica Moldova, servicii de asistență medicală și reabilitare psihosocială pentru persoanele cu probleme de sănătate mintală sunt oferite în cadrul Centrului Comunitar de Sănătate Mintală. Organizația Mondială a Sănătății recunoaște că problema suicidului reprezintă o prioritate în domeniul sănătății publice, potrivit ansp.md.

Tot la 10 septembrie este marcată Ziua Mondială de Prim Ajutor.

Elena Chirilov

Elena Chirilov

Autor

Citește mai mult