Social

Japonia finanțează trei sisteme de tratare a apelor uzate în Andrușul de Jos. Investiția se ridică la peste 97 de mii de dolari

Trei sisteme de tratare a apelor uzate vor fi instalate în satul Andrușul de Jos din raionul Cahul, a declarat astăzi ambasadorul Japoniei la Chișinău, Yamada Yoichiro. Potrivit acestuia, proiectul valorează peste 97 de mii de dolari, iar banii vor fi oferiți de Guvernul de la Tokyo. Diplomatul nipon a mai subliniat că aceste sisteme vor menține un mediu curat în localitate, iar apa din fântâni nu va fi poluată.

Noi am semnat decizia de a oferi acest grant pentru instalarea a trei sisteme de tratare a apelor uzate în satul Andrușul de Jos din raionul Cahul. Vor fi conectate la acest sistem o școală, o grădinița și casa de cultură din această localitate. Proiectul este necesar pentru îmbunătățirea stării mediului înconjurător", a spus Yamada Yoichiro.

Precizăm că acesta este cel de-al VI-lea proiect susținut financiar de Programul de Granturi pentru Securitatea Umană „Kusanone” în acest an.

Din 2008 până în prezent, Guvernul Japoniei a oferit Republicii Moldova peste 7,4 milioane de dolari. Banii au fost folosiți în 90 de proiecte de modernizare a spitalelor, primăriilor și instituțiilor de învățământ.

Serafim Gangan

Serafim Gangan

Autor

Citește mai mult