În Elveția au căzut primii fulgi de zăpadă din acest an
Locuitorii bătrânului continent nu și-au revenit încă după vara toridă, iar natura a decis să le facă o altă surpriză neașteptată. În multe regiuni din Franța, Germania, Elveția, Austria și Italia s-a răcit brusc. Iar în Elveția, după săptămâni de arșiță, a căzut prima zăpadă.
Meteorologii au avertizat despre răcirea bruscă a timpului încă la începutul săptămânii și acum a nins pentru prima dată în această toamnă, cel puțin în munți, la altitudini mari.
Potrivit meteorologilor, la munte, ar putea să se aștearnă între 10 și 40 de centimetri de zăpadă. Răcirea bruscă a fost provocată de aerul polar, care a adus nu doar temperaturi extrem de scăzute pentru această perioadă, ci și ninsoare.
Vârfurile munților și câmpiile mai înalte sunt deja presărate cu zăpadă.