Social

Cum te protejezi pe timp de furtună. Recomandările salvatorilor, în contextul avertizărilor meteo

În următoarele două zile, Republica Moldova se va afla sub Cod portocaliu și galben de instabilitate atmosferică. Meteorologii spun că în țară ar putea ploua, într-o zi, cât plouă într-o lună. În acest context, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a venit cu o serie de recomandări pentru populație.

În caz de vânt puternic și ploi abundente, specialiștii recomandă oamenilor adăpostirea în mod de urgență într-o clădire sau mașină îndepărtată de firele electrice și copaci, care pot cădea peste autovehicul.

Totodată, persoanele sunt îndemnate să evite aflarea înainte de furtună, în timpul, dar și după furtună sub clădiri și instalații înalte, cum ar fi piloni, turnuri, stâlpi, dar și arbori înalți. Este important de reținut că distanța de siguranță este egală cu înălțimea construcției. Mai mult, în vederea evitării situațiilor fatale, cetățenii sunt rugați să nu atingă sau să calce cablurile căzute la pământ.

De asemenea, salvatorii recomandă ca, în timpul intemperiilor, aparatele și utilajele electrice să fie deconectate, iar geamurile și ușile locuinței să fie bine închise. Mai mult, specialiștii îndeamnă oamenii să nu atingă caloriferele și alte obiecte metalice, deoarece acestea conduc foarte bine curentul electric.

O atenție deosebită trebuie acordată și minorilor. Părinții sau cei care au în grijă copiii sunt rugați să nu-i lase de unii singuri acasă și să-i supravegheze în permanență, pentru a evita situațiile periculoase.

În caz de situații de risc și excepționale, oamenii sunt îndemnați să apeleze de urgență Serviciul 112.

Ecaterina Arvintii

Ecaterina Arvintii

Autor

Citește mai mult