Gheorghe Cotorobai, suspectul care ar fi răpit-o și ucis-o pe Ana-Maria, rămâne după gratii. Susține că tânăra însărcinată nu a urcat în mașina sa
Gheorghe Cotorobai, învinuit de omorul Anei-Maria, tânăra însărcinată în luna a șasea, a făcut astăzi noi declarații înainte de a intra în sala de judecată, unde s-a desfășurat o nouă ședință în cazul în care este vizat. Acesta susține că tânăra care a urcat în mașină nu era Ana-Maria și că are probe în acest sens. În cadrul ședinței de astăzi, care a avut loc cu ușile închise, judecătorii au audiat patru martori ai acuzării. De asemenea, instanța, la solicitarea procurorilor, a dispus încă 30 de zile de arest pentru Cotorobai.
„- Cum pledați dumneavoastră?
- Nevinovat.
- De ce ați spus că probele ar fi trucate?
- Fiindcă am și probe.
- Cine era în mașina dumneavoastră atunci, dacă nu Ana Maria?
- O altă persoană.
- Cum o cheamă și cine este, dacă o cunoașteți?
- O să vă spun mai pe urmă”.
În cadrul ședinței de astăzi, au fost audiați încă patru martori din partea acuzării, iar procurorii au solicitat prelungirea măsurii preventive pentru Gheorghe Cotorobai. Instanța a admis solicitarea acuzatorilor, care și-au argumentat cererea.
„Pentru a nu periclita mersul normal al cauzei în fond sub aspectul tergiversării, or aflarea lui în libertate sau sub altă măsură mai blândă i-ar da posibilitatea cu ușurință de a tergiversa mersul normal al examinării cauzei, inclusiv plecarea acestuia peste hotarele Republicii Moldova. În mod special să influențeze martorii acuzării, care urmează a fi audiați în vederea de a da declarații în favoarea acestuia”, a declarat Vladislav Boșcanean, procuror.
Amintim că, la începutul lunii aprilie, tânăra, care era însărcinată în luna a șasea, a urcat într-o mașină de ocazie și a dispărut fără urmă. La volanul automobilului s-ar fi aflat fostul polițist Gheorghe Cotorobai. După mai multe zile de căutări, corpul neînsuflețit, cu semne de moarte violentă, a fost găsit la 21 de kilometri de satul Chițcanii Vechi, raionul Telenești, unde locuiește suspectul. Dacă va fi găsit vinovat, acesta riscă detenție pe viață.