Social

Fermierii din raioanele Leova și Cantemir spun că ploile torențiale le-au distrus plantațiile de rapiță

Agricultorii din raioanele Leova și Cantemir spun că ploile torențiale din ultimele zile le-au distrus plantațiile de rapiță semănate la începutul lunii septembrie, iar viticultorii din raionul Hâncești susțin că din cauza precipitațiilor vor avea de suferit și strugurii. Ministerul Agriculturii anticipează că și în alte raioane se vor înregistra pagube.

Deocamdată nu se cunoaște numărul fermierilor care au avut de suferit, datele sunt în proces de colectare, a declarat pentru Teleradio-Moldova directorul executiv al Asociației Forța Fermierilor, Alexandru Bădărău.

"Sunt foarte mulți agricultori din Asociția noastră care au avut de suferit din cauza ploilor torențiale, au fost inundate câmpurile cu rapiță. Cel mai mult au avut de suferit fermierii din raioanele Leova și Cantemir. Ploile au afectat și vița de vie, iar după precipitațiile de pe 15 septembrie ar putea fi afectate și alte raioane din Republica Moldova", a spus Alexandru Bădărău.

În raioanele Cahul și Vulcănești culturile agricole au fost mai puțin afectate de ploile din acest weekend, susține fermierul Gheorghe Jurcanu.

"La noi ploile au fost mai blânde, fermierii încă nu au semănat grânele, dar în următoarele zile o să înceapă perioada când se seamănă grâul. Eu nu am auzit pe nici un agricultor din Cahul și Vulcănești să se plângă că are roada afectată din cauza ploilor", a precizat Gheorghe Jurcanu.

Viticultorul Valeriu Gaburici din satul Fîrlădeni, raionul Hîncești susține că ar putea avea pierderi de 70% din cauza precipitațiilor. Potrivit acestuia, în cazul în care strugurii de masa vor fi afectați, aceștia nu vor mai putea fi păstrați la frigider și vor fi buni doar pentru producerea vinului.

"E foarte greu să rupi fiecare boabă stricată din strugure, asta e costisitor. Vița de vie care a avut de suferit din cauza ploilor nu poate fi păstrată la frigider", a menționat Valeriu Gaburici.

Agricultorii care și-au asigurat recolta pot conta pe companiile de asigurări pentru recuperarea pierderilor, a precizat pentru Teleradio-Moldova secretarul de stat de la Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare, Vasile Șarban.

"Semănăturile care au fost spălate de ploile puternice puteau fi asigurate de fermieri. Eu înțeleg că o parte din agenții economici au fost afectați de secetă, iar acum de ploile torențiale, nu toți agricultorii și-au asigurat roada", a declarat Vasile Șarban.

În ultimile 2 zile ploile puternice au afectat grav unele raioane din sudul țării, cele mai multe solicitări la numărul de urgență 112 au parvenit din Leova și Cantemir.

Serafim Gangan

Serafim Gangan

Autor

Citește mai mult