Internațional

Ce trebuie să știm despre noua Comisie UE controlată strict de von der Leyen, care totuși nu obține paritatea sexelor

Consiliul European a aprobat lista comisarilor europeni propusă de șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Ce trebuie să reținem din compoziția anunțată a mult-așteptatei noi Comisii a Ursulei von der Leyen:

— mai întâi că politica europeană în favoarea Ucrainei și eforturile de a contribui la apărarea acestei țări în fața asaltului Rusiei vor continua ca până acum, dacă nu chiar se vor intensifica:

— Apoi, posturile puternice acordate femeilor: dintre cei cinci vice-președinți ai noii Comisii — trei sunt femei, printre care și românca Roxana Mînzatu. Aceasta a primit portofoliul Oameni, Competențe și Pregătire și va fi și vicepreședintă a Comisiei Europene. În total, viitoarea Comisie va avea șase vicepreședinți, dintre care patru vor fi femei.

— În realitate, vicepreședinții Comisiei pot fi considerați a fi în număr de șase, dacă o socotim și pe șefa diplomației, Kaja Kallas, care are în mod automat rangul de vice-președinte.

Politico
Sursa: Politico

Von der Leyen nu atinge echilibrul de gen sau sex

Sigur, Ursula von der Leyen este departe de a-și fi atins "cota" de femei, de a fi realizat paritatea de sex. Ba chiar, "cota" este sub nivelul Comisiei anterioare, condusă tot de von der Leyen: până acum, Comisia avea 12 femei din 27 de Comisari. Acum sunt doar 10 femei din 27, incluzând-o pe von der Leyen și pe șefa diplomației UE, estona Kaja Kallas, care joacă rolul unui ministru de externe al Uniunii, care vorbește rusește (pe lângă engleză și franceză, desigur) și care, provenind din fosta URSS, are o cu totul altă viziune asupra Rusiei lui Putin decât precedenții șefi ai diplomației UE. Kaja Kallas este la fel de anti-Putin și pro-ucrainiană pe cât este Ursula von der Leyen, iar o parte a reprezentanților presei libere din Rusia au fugit și transmit acum din Estonia, ca și din celelalte țări baltice.

Dar dacă din șase vice-președinți patru sunt femei, chiar și unul dintre cei doi bărbați a căpătat acest rol important tot datorită unei femei: italianul Raffaele Fitto, care a primit portofoliul coeziunii și reformelor, este un apropiat al șefei guvernului de la Roma, Giorgia Meloni, și este prima oară că un Comisar European de asemenea importanță este membru al unui partid considerat extremist: Fratelli d’Italia.

Cât despre al șaselea vice-președinte, francezul Stéphane Séjourné, chiar și numirea acestuia de către Macron reprezintă o victorie pentru o femeie, Ursula vond der Leyen însăși, deoarece ea dorea înlocuirea precedentului Comisar european, pe care ea îl detesta personal, Thierry Breton.

Rămâne acum ca Parlamentul European să-l audieze pe fiecare comisar in parte, șansele de succes fiind mărite de importanța sporită pe care von der Leyen o acordă țărilor din sud, mediteraneene și supuse unei imigrații ilegale crescânde, este important însă faptul că noua Comisie e construită astfel încât să fie condusă strict de o singură persoană: Ursula von der Leyen, care după eliminarea francezului Thierry Breton nu mai are rivali în colegiul de comisari.

Structura Comisiei

Structura Comisiei este așadar următoarea:

Ursula von der Leyen (Germania): Președintele Comisiei Europene.

Teresa Ribera (Spania): Vicepreședinte executiv pentru tranziție curată, justă și competitivă:

Henna Virkkunen (Finlanda): Vicepreședinte executiv pentru suveranitate tehnologică, securitate și democrație:

Stéphane Séjourné (Franța): vicepreședinte executiv pentru prosperitate și strategie industrială;

Roxana Mînzatu (România): vicepreședinte executiv pentru oameni, competențe și pregătire:

Raffaele Fitto (Italia): vicepreședinte executiv pentru coeziune și reforme;

Kaja Kallas (Estonia): Înaltul Reprezentant pentru Politica Externă și de Securitate:

Magnus Brunner (Austria): Afaceri Interne și Migrație;

Hadja Lahbib (Belgia): Pregătire, Managementul Crizelor. Egalitatea;

Ekaterina Zaharieva (Bulgaria): Startup-uri, cercetare și inovare:

Dubravka Šuica (Croația): Comisar pentru Mediteraneeana

Costas Kadis (Cipru): Pescuit și Oceane

Jozef Síkela (Republica Cehă): Parteneriate internaționale

Dan Jørgensen (Danemarca): Energie și Locuințe

Apostolos Tzitzikostas (Grecia): Transport și turism durabil

Olivér Várhelyi (Ungaria): Sănătate și bunăstarea animală;

Michael McGrath (Irlanda): Democrație, Justiție și Stat de drept;

Valdis Dombrovskis (Letonia): Economie și productivitate, implementare și simplificare;

Andrius Kubilius (Lituania): Apărare și spațiu

Christophe Hansen (Luxemburg): Agricultură și alimentație;

Glenn Micallef (Malta): Tineret, cultură și sport:

Wopke Hoekstra (Olanda) : Climat, net-zero și creștere curată

Piotr Serafin (Polonia): buget, antifraudă, administrații publice;

Maria Luís Albuquerque (Portugalia): servicii financiare;

Maroš Šefčovič (Slovacia): Comerț și securitate economică, relații interinstituționale și transparență

Marta Kos (Slovenia): Extindere;

Jessika Roswall (Suedia): Mediu, rezistență la apă și o economie circulară competitivă.

Posturi portante pentru republica Moldova: Slovenia primește extinderea, iar migrația merge la Austria

Slovenia este răsplătită cu portofoliul pentru extindere: Slovenia este recompensată pentru că a trecut de la un bărbat la o femeie, răsplătită astfel prin obținerea portofoliului de extindere.

Von der Leyen a spus că este „încrezătoare” că procesul de nominalizare din Slovenia se va încheia bine. Slovenia încă nu și-a nominalizat oficial candidatul. Numele propus este Marta Kos.

Austriacul Magnus Brünner va fi comisarul pentru Afaceri Interne și Migrație, un portofoliu important pentru Viena.

Autor: Dan Alexe

Citește mai mult