MAE, despre decesul rabinului comunității evreiești din Abu Dhabi: Condamnăm ferm orice act de violență și antisemitism
Ministerul Afacerilor Externe de la Chișinău confirmă decesul rabinului comunității evreiești din Abu Dhabi, Zvi Kogan, cetățean al Israelului și al Republicii Moldova, care locuia în Emiratele Arabe Unite în baza cetățeniei moldovenești și avea statut de rezident. Potrivit misiunii diplomatice, după descoperirea corpului neînsuflețit al victimei, trei persoane au fost arestate de către autoritățile emiriene.
În context, Ministerul de Externe condamnă ferm orice act de violență și antisemitism, reafirmând angajamentul țării noastre de a promova pacea, toleranța și respectul drepturilor fundamentale ale tuturor cetățenilor.
Instituția precizează că se află în contact cu autoritățile din Emiratele Arabe Unite și Israel pentru clarificarea circumstanțelor acestui caz și pentru a sprijini familia victimei.
„Transmitem sincere condoleanțe familiei și celor apropiați, fiind alături de ei în aceste momente de profundă durere. Reprezentanții Ambasadei Republicii Moldova la Abu Dhabi monitorizează îndeaproape desfășurarea anchetei”, se menționează în comunicat.