O samă de cuvinte//„Stânga - dreapta”: când vocabularul e invadat de ideologie
Dezideologizarea vieții politice est-europene după căderea comunismului și reducerea ei la o mreajă de dușmănii personale și râci frustrate s-a petrecut, desigur, pe fundalul unei estompări a granițelor ideologice în întreaga Europă.
„Conservatorii” de azi în schimb, și în special secta românească, sunt mai degrabă niște primejdioși răzvrătiți stridenți, la antipozii calmului conservator. Ei sunt utopiști și alarmiști potențial distrugători, ceea ce un conservator nu ar fi niciodată.
Ai noștri nu au ce conserva, pentru că ei vor o lume nouă, lumea lui Bolsonaro, sau a perdantului Salvini, de pildă. Or, Bolsonaro nu este un conservator, ci dimpotrivă: un total perturbator al ordinii conservatoare.
Conservatismul este practic și metodic și respectă adevărul în dezbateri.
„Conservatorii” exaltați sunt însă la fel de revoluționari, în sens negativ, pe cât erau Lenin sau Che Guevara. Ei vor modificarea profundă a lumii actuale, ceea ce un conservator ar refuza fie și ca ipoteză.
Noii sectanți „conservatori" văd iminența sfârșitului lumii, adus de stângiști și refugiați, și caută măsuri extreme, imediate, ceea ce un conservator autentic ar refuza să contemple. Ei se folosesc de religie ca de o armă, ceea ce un conservator nu ar face nici în ruptul capului.
Disprețul lor pentru fapte concrete și pentru presa tradițională iarăși nu are nimic conservator. Conservatorii sunt pentru programe economice înțelepte și calculate; sectanții noștri în schimb sprijină războaiele comerciale ale lui Trump, perturbatoare ale economiilor.
Conservatorii nu doresc schimbarea cu orice chip, sunt împotriva schimbării forțate, pe când noii sectanți s-au arătat profund și irațional pentru Brexit, în ciuda tuturor datelor care anticipează dezastrul.
În sfârșit, conservatorismul era o doctrină universală, pe când sectanții revoluționari vin acum cu sângele și națiunea și religia patriei.
Pe scurt, conservatorii erau moștenitorii Iluminismului și ai liberalismului. Sectanții noștri însetați de revoluție de dreapta și de lideri cu carismă sunt total opusul acelei moșteniri luminate.
De aceea, deceniul de criză mondială 2008 – 2018, care a văzut naționalizări, parțiale sau complete, ale băncilor falimentare din Occident a generat la noi unele comentarii pline de surprindere sau reproș în jurul faptului că, după ce ne-au impus neoliberalismul, occidentalii aplică astăzi la ei acasă măsuri „de stânga”, ba chiar de tip „socialist” și „marxist”.
Tot de aceea, etichete rigide precum: „New York Times este o publicație de stânga” (afirmație falsă, oricum) nu fac decât să adâncească confuzia. Mai degrabă, cei care fac asemenea afirmații își trădează sărăcia conceptuală, precum și faptul că de acolo de unde se situează ei oricine este „de stânga”.
**AUTOR: Dan Alexe **
