Finanțarea ilegală a partidelor // CNA a descins cu percheziții într-un oficiu din Bălți al unei formațiuni politice
Percheziții în nordul țării într-un dosar de corupere electorală și finanțare ilegală a partidelor politice. Potrivit Centrului Național Anticorupție, acțiunile au vizat oficiul din municipiul Bălți al unei formațiuni politice, precum și domiciliile unor persoane fizice, afiliate formațiunii respective.
Conform datelor prezentate, persoanele vizate au fost documentate în procesul de corupere a alegătorilor pentru referendumul și scrutinul care urmează să aibă loc pe 20 octombrie 2024.
Mai exact, acestea ar fi întocmit liste cu persoane interesate și ar fi transmis datele personale unor terțe persoane și instituții financiare de peste hotare pentru ca ultimii să obțină remunerații ilicite pentru exercitarea dreptului de vot.
În urma perchezițiilor de la domiciliile membrilor și sediul formațiunii au fost ridicate telefoane mobile, mijloace bănești și înscrisuri de ciornă.
Amintim că vineri, 11 octombrie, 18 funcționari publici din Orhei, printre care primarul, viceprimarul, arhitectul-șef, agenți constatatori și mai mulți consilieri raionali au fost percheziționați în cadrul unei cauze penale privind corupția pasivă și gestionarea ilegală a fondurilor electorale.
Dintre aceștia, trei învinuiți au fost plasați în arest la domiciliu pentru 30 de zile, iar al patrulea - în arest preventiv pentru 30 de zile în izolatorul de detenție preventivă a Penitenciarului nr. 13.
Iar pe 7 octombrie oamenii legii au efectuat percheziții în localitatea Jora de Jos din raionul Orhei. În urma descinderilor a fost ridicat un milion de lei, iar o persoană a fost reținută.
CITEȘTE și: Investigație ZdG sub acoperire: cum sunt cumpărați alegătorii din R. Moldova de oamenii lui Șor