Electorala

Alegerile prezidențiale, desfășurate fără incidente majore, dar afectate de dezinformare și provocări, constată ENEMO

Alegerile s-au desfășurat în liniște și fără incidente majore, potrivit constatărilor Rețelei Europene a Organizațiilor de Monitorizare a Alegerilor (ENEMO), care a monitorizat scrutinul de duminică. Totodată, procesul electoral a fost gestionat eficient și transparent de către organele electorale. Totuși, au existat provocări, precum accesibilitatea redusă pentru alegătorii cu dizabilități, prezența persoanelor decedate în listele electorale, cheltuieli nedeclarate în finanțarea partidelor. În același timp, reprezentanții organizației au precizat că țara noastră este vizată în mod activ de o campanie de dezinformarea a cărei menire este de a semăna frică și dezbinare în societate. Dezinformarea a avut drept țintă, în special, referendumul republican constituțional pentru a distorsiona parcursul european al Republicii Moldova.

ipn.md
Sursa: ipn.md

Șeful Misiunii ENEMO Dritan Taulla, a subliniat că acest scrutin s-a desfășurat pe fundalul unor ingerințe din afara țării.

Alegerile din 20 octombrie s-au desfășurat în contextul unor încercări răuvoitoare, masive, de interferență străină și al unor atacuri susținute la adresa valorilor și instituțiilor democratice. În pofida eforturilor autorităților de a contracara dezinformarea și schemele de cumpărare a voturilor, ENEMO își exprimă îngrijorarea maximă cu privire la aceste încercări de-a îndepărta țara de la consolidarea instituțiilor democratice și a statului de drept. Organele de administrare a alegerilor au gestionat procesul în mod transparent și profesionist. Încălcările procedurale minore sau neregulile din ziua alegerilor nu au afectat integritatea procesului”, a menționat Dritan Taulla.

ENEMO este o rețea internațională formată din 23 de organizații non-guvernamentale din 18 țări din Europa Centrală și de Est și Asia Centrală. Misiunea va rămâne în țară pentru a monitoriza și al doilea tur al alegerilor prezidențiale.

Citește și: Alegerile din R. Moldova – cruciale. Cum reflectă presa internațională scrutinul prezidențial și referendumul

Experți, despre participarea cetățenilor la alegerile prezidențiale și referendum

Cum au votat moldovenii din țară și din diaspora la referendum? HARTĂ

Abaterile semnalate de Promo-LEX în ziua alegerilor

Reacțiile liderilor europeni la rezultatele referendumului din R. Moldova

Citește mai mult