Copilul lovit de un autobuz pe bulevardul Dacia se află în stare gravă în reanimare
Băiatul în vârstă de 10 ani, care a fost lovit ieri un autocar în timp ce traversa strada regulamentar, se află la reanimare. Starea lui este gravă, dar stabilă. Informația a fost confirmată pentru „Teleradio-Moldova” de către purtătoarea de cuvânt a Spitalului Clinic Municipal de Copii „Valentin Ignatenco”, Veronica Istrati.
„La internare, pacientul a fost diagnosticat cu fractura bazei craniului și cu traumatism cerebral. Deja vedem pe parcurs cum evoluează lucrurile”, a precizat Vronica Istrati.
Amintim că joi, 24 octombrie, un copil în vârstă de 10 ani a fost transportat de urgență la spital, după ce a fost lovit de un autocar în timp ce traversa strada regulamentar. Accidentul s-a produs în jurul orei 14:07, pe bulevardul Dacia din sectorul Botanica al capitalei.
Minorul traversa strada pe trecerea de pietoni, când a fost lovit de un autocar condus de un bărbat în vârstă de 60 de ani, a declarat pentru „Teleradio-Moldova” ofițera de presă a Inspectoratului de Poliție Chișinău, Natalia Stati.
Imediat după impact, minorul a fost preluat de echipajele medicale și transportat la spitalul pentru copii, unde urmează să fie supus investigațiilor medicale.
Pe caz a fost deschisă o anchetă.