Electorala

Ziua tăcerii înaintea turului II al alegerilor prezidențiale

Astăzi, 2 noiembrie, este ziua tăcerii înainte de turul doi al alegerilor pentru funcția de președinte al Republicii Moldova, care vor avea loc duminică, 3 noiembrie. Potrivit Codului electoral, azi și mâine, agitația electorală este strict interzisă. Pe 1 noiembrie a fost ultima zi în care au fost admise acțiuni de agitație electorală pentru acest scrutin.

Conform prevederilor Codului electoral, agitația electorală este strict interzisă în ziua alegerilor și cea precedentă ei. În această perioadă nu este permisă nici apariția candidaților în alegeri la emisiuni televizate sau radiofonice. De asemenea, administrația publică locală și difuzorii de publicitate au obligația de a înlătura materialele publicitare electorale.

Menționăm că interdicția nu se aplică pentru informațiile deja plasate pe internet.

Conform prevederilor Codului contravențional, continuarea agitației electorale în zilele menționate de către mass-media, competitori electorali și cetățeni constituie contravenție administrativă și se sancționează cu amendă de la 2000 până la 3000 de lei aplicată persoanei fizice sau cu amendă de la 5000 până la 7600 de lei aplicată persoanei juridice.

Turul doi al alegerilor prezidențiale se va desfășura în această duminică, 3 noiembrie. Cetățenii sunt așteptați la cele 2 219 secții de votare, dintre care 1 988 vor fi deschise pe teritoriul Republicii Moldova, inclusiv 30 de secții pentru locuitorii din stânga Nistrului. Alte 231 de secții de vot vor fi deschise în 37 de țări pentru alegătorii din diasporă.

Carolina Străjescu

Carolina Străjescu

Autor

Citește mai mult