Social

ȘTIRILE AMIEZII: Republica Moldova, amenințată de un deputat rus după declarațiile Maiei Sandu; Transferurile de peste hotare în 2022 au atins maxima istorică; 2 cazuri de pestă porcină au fost înregistrate în țară

Republica Moldova, amenințată de un deputat rus după declarațiile Maiei Sandu

Situația de securitate din regiune, agravată de războiul declanșat de Federația Rusă în Ucraina, ar putea determina Republica Moldova să-și dorească să facă parte dintr-o „alianță mai mare”. Aceasta dacă se ajunge la concluzia că Republica Moldova are nevoie de ajutor și va lua în considerare să schimbe constituțional neutralitatea, a declarat într-un interviu pentru Politico.eu președinta Republicii Moldova, Maia Sandu.


Raportul privind onorarea obligațiilor și angajamentelor de către Moldova va fi prezentat la APCE

Raportul privind onorarea obligațiilor și angajamentelor din partea Republicii Moldova în calitate de țară membră a Consiliului Europei va fi prezentat în cadrul sesiunii de iarnă a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE), care se va desfășura la Strasbourg, în perioada 23-27 ianuarie 2023. Din componența delegației Parlamentului Republicii Moldova fac parte deputații Ion Groza, șeful delegației naționale la APCE, Mihail Popșoi, vicepreședintele Parlamentului și Natalia Davidovici.


CSJ a început audierile candidaților pentru funcțiile de membri ai CSM

Curtea Supremă de Justiție (CSJ) a început audierile, în ședințe publice, pe dosarele candidaților pentru funcțiile de membri în Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), care nu au trecut evaluarea Comisiei Pre-vetting.


Ambasadoarea Regatului Suediei: Republica Moldova se găsește pe agenda președinției suedeze la Consiliul UE

Republica Moldova se găsește pe agenda președinției suedeze la Consiliul UE, pe care o deține în prima jumătate a anului curent, atât ca țară candidată pentru aderare la UE, cât și ca țară cu vulnerabilități cauzate de războiul din Ucraina, a declarat pentru Radio Moldova, ambasadoarea Regatului Suediei în Republica Moldova Katarina Fried.


Proiecte de integrare europeană, digitalizare și securitate publică, sunt printre principalele priorități ale Ministerului Afacerilor Interne pentru anul 2023.

Potrivit ministerului, în următoarea perioadă, infracțiunile și accidentele vor fi documentate în format digital, cu mijloace tehnice performante, iar timpul de documentare va scădea considerabil.

De asemenea, în 2023, vor fi dezvoltate inițiativele și proiectele cu Uniunea Europeană care au fost demarate anul trecut, în special, Operaționalizarea HUB-ului de Securitate. Totodată, va fi creat Punctul focal pe domeniul armelor de foc și muniții, astfel armele și munițiile vor putea fi monitorizate, iar infracțiunile cu utilizarea acestora vor putea fi prevenite.


Noi scumpiri de carburanți. Prețul benzinei a trecut pragul de 25 de lei

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a afișat prețurile la carburanți pentru ziua de mâine, 24 ianuarie. Astfel, pentru benzină șoferii vor achita 25 de lei și doi bani, cu 22 de bani mai mult. Prețul la motorină se majorează cu 17 bani, și va costa 24 de lei și 69 de bani. Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a explicat că acest proces are loc în contextul așteptărilor pieței în privința intrării în vigoare a deciziei Uniunii Europene de a renunța la produsele petroliere derivate din petrolul rusesc.


Expert: Transferurile bănești de peste hotare în 2022, raportate la salariu, sunt de 2,3 ori mai mici decât în 2007

Transferurile de peste hotare în 2022 au atins maxima istorică de 1,75 de miliarde de dolari, însă raportat la salariu ele au fost de 2,3 ori mai mici decât în 2007. Precizarea a fost făcută de expertul în politici economice Veaceslav Ioniță, care a raportat transferurile de peste hotare la salariul obținut de moldoveni în țară.


Boris Gîlca: O persoană din municipiul Chișinău, infectată cu gripă și COVID-19, a decedat, săptămâna trecută

„Săptămâna trecută au fost înregistrate 4381 de cazuri de infecții respiratorii, mai puține decât săptămâna precedentă. În Chișinău au fost înregistrate 141 de cazuri de gripă, inclusiv 88 la copii cu vârstele 0 – 17 ani. A fost înregistrat un caz de deces la un adult nevaccinat cu o infecție, gripă de tip A și cu COVID-19. De asemenea, au fost repartizate încă 500 de doze de vaccin anti-gripal care au fost preluate de către ANSP, din Bălți și transmise nouă”, a anunțat, luni, șeful Direcției municipale asistență medicală și socială, Boris Gîlca.


De la începutul anului, au fost sacrificați peste 180 de porci infectați cu pestă porcină africană

Peste 180 de porci din satele Mîndîc, raionul Drochia și Cuhureștii de Sus din Raionul Florești au fost sacrificați de la începutul anului, a declarat pentru Radio Moldova, reprezentantul Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor (ANSA), Vitalie Carauș.


Angajații Inspectoratului General pentru Situații de Urgență din sudul țării continuă asigurarea securității antiincendiare în Portul Internațional Liber Giurgiulești.

Pe parcursul zilei de astăzi va fi dezasamblată construcția silozului, pentru ca pompierii să continue misiunea de stingere. În urma intervenției salvatorilor și pompierilor aflați la fața locului, nu există riscuri pentru oameni și nici pentru infrastructura obiectivelor din zonă. Totodată, prim-ministra, Natalia Gavrilița a anunțat anterior că toate silozurile din țară vor fi supuse verificărilor după incendiile repetate din Portul Giurgiulești. Premierul afirmă că orice încălcare în procesul de construcție și exploatare va fi sancționată conform legii, iar consecințele pentru oamenii din zonă, dar și pentru mediu, trebuie să fie despăgubite.

Amintim că pe 20 ianuarie un alt incendiu a izbucnit în portul Giurgiulești. În acest context, autoritățile de mediu monitorizează calitatea aerului din regiune.


UE ar putea aproba un nou ajutor militar pentru Ucraina, anunță Josep Borrel

Șeful diplomației europene Josep Borrell și-a exprimat speranța că statele membre ale Uniunii Europene vor aproba o nouă tranșă de ajutor militar de 500 de milioane de euro pentru Ucraina în cadrul reuniunii miniștrilor de externe la Bruxelles, informează Agerpres. Totodată, luni, miniștrii de Externe vor discuta și despre folosirea activelor rusești înghețate în Europa pe baza sancțiunilor.


Estonia oferă Ucrainei toate obuzierele sale de 155 de milimetri

Este vorba de un nou pachet de ajutor decis de autoritățile de la Tallinn, a anunțat Ambasadorul Estoniei la Kiev, Kaimo Kuusk, transmite Rador. Potrivit diplomatului, Estonia oferă Ucrainei o asistență militară a cărei valoare depășește un procent din Produsul Intern Brut al țării. Astfel, autoritățile de la Tallinn doresc să creeze un precedent, pentru ca alte țări să nu aibă scuze că nu pot oferi Ucrainei armele necesare pentru a câștiga războiul.


Datele meteo

Luni, 23 ianuarie, se prevede cer variabil, fără precipitații esențiale. Vântul va sufla din Sud-Est de la slab până la moderat. Presiunea atmosferică va fi ridicată. Valorile de temperatură se vor încadra pe parcursul zilei între 2 și 7 grade.

Bogdan Nigai

Bogdan Nigai

Autor

Citește mai mult