Politic

Socialiștii contestă alegerile prezidențiale și amenință cu proteste

Partidul Socialiștilor insistă că a câștigat „moral și politic” alegerile prezidențiale, pe care nu le consideră însă nici libere, și nici democratice în condițiile „politizării CEC, a utilizării resurselor administrative, a monopolului și cenzurii presei, a impedimentelor create cu rea voință pentru alegatorii din diverse regiuni din țară și din exterior”. Liderul formațiunii Igor Dodon, care l-a sprijinit în alegeri pe Alexandr Stoianoglo, a amenințat cu proteste, fără a preciza când vor avea loc, și a cerut tuturor partidelor să sprijine revendicările socialiștilor pentru bătălia decisivă, care se va da la parlamentarele de anul viitor.

Următoarele alegeri parlamentare pot fi libere și democratice doar în următoarele condiții: scoaterea din subordinea guvernării a Comisiei Electorale Centrale, scoaterea de sub influența politică a ANI, care este utilizată în calitate de bâtă a puterii și terorizează oponenții politici și oamenii din teritoriu, demisia conducerii Consiliului Audiovizualului și a conducerii Companiei publice „Teleradio-Moldova”, pentru părtinire politică vădită și manipulare a informației în favoarea partidului puterii. De asemenea devine evidentă necesitatea depolitizării Curții Constituționale, care în actuala componentă a devenit un avocat și instrument politic al partidului de guvernare”, a declarat Igor Dodon.

Liderul PSRM a făcut apel către toate partidele, care doresc o societate consolidată, alegeri libere și unitatea poporului, să susțină aceste condiții.

Reacția PAS, Teleradio-Moldova și Consiliului Audiovizualului

Partidul Acțiune și Solidaritate a respins acuzațiile, spunând că Igor Dodon nu este persoana indicată să se pronunțe despre democrație și un proces electoral liber și corect. Formațiunea de guvernământ mai spune că în pofida interferențelor externe și a voturilor cumpărate cu milioane de dolari, cetățenii Republicii Moldova și-au spus cuvântul prin vot, alegând calea dezvoltării europene.

Consiliul Audiovizualului a calificat afirmațiile PSRM ca fiind „neîntemeiate” și „lipsite de orice dovezi pertinente”. Într-o reacție pentru Teleradio-Moldova, șefa serviciului de comunicare și relații externe a instituției, Nicoleta Lupu a mai menționat că „autoritatea de reglementare și-a făcut și va continua să-și îndeplinească misiunea în strictă conformitate cu prevederile Codurilor serviciilor media audiovizuale, iar orice presiune asupra instituției atentează la caracterul autonom și independent al acesteia”.

Și „Teleradio-Moldova” respinge drept falsuri declarațiile liderului PSRM, Igor Dodon, precum că în ultimii 3-4 ani niciun reprezentant al opoziției nu ar fi avut acces la postul public de televiziune. Compania precizează într-un comunicat că reprezentanții opoziției au fost invitați în nenumărate rânduri postul public de televiziune și radio, atât în emisiuni de dezbateri și de analiză, cât și în buletinele de știri.

CITEȘTE și:

Socialiștii contestă rezultatele alegerilor prezidențiale: „Alexandr Stoianoglo este adevăratul învingător”

Reacția lui Alexandr Stoianoglo după alegeri: „E doar o bătălie pierdută”

Amintim că la scrutinul prezidențial din 3 noiembrie, Maia Sandu a câștigat un nou mandat cu un scor de 55,33%, după procesarea a 100% din procesele-verbale. Pentru Maia Sandu au votat peste 929 de mii de alegători, cu peste 179 de mii mai mulți decât pentru candidatul socialiștilor, Alexandr Stoianoglo, care a acumulat 44,67 la sută din voturi.

Citește mai mult