Regional

O casă veche din Temeleuți atrage turiști cu tradiții străvechi și peisaje unice

Satul Temeleuți din inima Codrilor este considerat o adevărată oază de liniște. Localitatea este înconjurată de rezervația Plaiul Fagului și monumentul natural Cazimir-Milești, ceea ce îi conferă un cadru natural deosebit, fiind un loc ideal pentru iubitorii de natură și turism ecologic. Nu este de mirare că aici a fost creat centrul turistic „Poarta Neamului”, care a completat lista locurilor care merită a fi vizitate. Stăpâna acestuia a deschis ușile unei case de peste o sută de ani, pentru cei dornici de a cunoaște tradițiile strămoșești.

De aici începe toată istoria creării centrului turistic Poarta Neamului. Necesitatea de a păstra porțile autentice, așa cum erau acum o sută de ani fabricată. Acel proprietar, omul care a construit această casă în 1922, era pădurar la rezervația Milești-Cazimir, și nu putea să fie altfel. Studiind elementele cu care sunt decorate aceste porți, am descoperit că razele simbolizează răsăritul soarelui, iar acest ornament este tradițional, caracteristic centrului”, spune Zinaida Țurcanu, proprietară.

Ornamentele casei sunt, de asemenea, din lemn. Pe colanele casei pot fi observate elemente ce reprezintă coada de rândunică. Nu lipsesc nici tradiționalele perdeluțe la geamuri dar și prispa casei, pe care stau mândre covoarele țesute.

În arhitectură și elemente nu am intervenit absolut cu nimic, era foarte bine păstrată, era necesară doar o reparație. Are peste o sută de ani și are o istorie și păcat să avem așa perlă și nu putem să o valorificăm”, a menționat proprietara.

Această casă mică a fost locul în care au crescut opt copii. Doi dintre ei sunt încă în viață - au 95 și 88 de ani. Familia se ocupa cu creșterea oilor, așa că multe dintre lucruri erau țesute din lână naturală. Și dacă vorbim despre adevăratele case bătrânești, cum fără casa mare, plină cu obiecte care amintesc de vremurile strămoșești.

Toate sunt lucruri care au fost lucrate, brodate manual. Avem covoare, de exemplu un covor are 60 de ani și a fost țesut de soacra mea, cămașa de soacră, cum va femeia după naștere, avea acces ca să alăpteze, straie bărbătești, cămașă cu ițari. Sunt toate din cânepă, avem cămașa de mire pe care a îmbrăcat-o socrul meu și cămașa de mirească a soacrei”, afirmă Zinaida Țurcanu.

Satul Temeleuți nu este cunoscut doar datorită acestui complex. La câțiva kilometri de sat, în rezervația „Plaiul Fagului”, unde se naște râul Bîc.

Începutul începutului a Bîcului este aici, traversează Călărași și Strășeni, ajunge până la Chișinău și își finisează scurgerea în Gura Bîcului. Este un loc care te încarcă de energie. Se zice că în aceste locuri au trăit oameni giganți care locuiau aici”, povestește proprietara.

Citește mai mult