Ministra Justiției anunță când va fi creată Curtea Anticorupție
Proiectul de lege privind crearea Curții Anticorupție ar putea fi votat, în lectura a II-a, în Parlament până la sfârșitul anului curent și ar urma să fie implementat la începutul anului viitor, a declarat ministra Justiției, Veronica Mihailov-Moraru, după ce astăzi au avut loc consultări în Parlament referitor la această inițiativă.
„Proiectul de lege a fost ajustat, urmarea discuțiilor de astăzi, parlamentul urmează să mai revizuie proiectul de lege. Mi s-a transmis că va mai urma încă o rundă de consultări, înainte de adoptare în lectura a două a acestui proiect de lege. Inițial, proiectul prevedea un număr de 15 judecători, acum se discută de reducerea acestui număr în jur de 10 persoane. Reieșind din competențele care urmează a fi atribuite aceste instanțe se dorește că această instanță anticorupție să examineze cât mai rapid, anume cauzele de corupție mare, adică corupție politică, corupție electorală. Și pentru aceasta, ca să nu o copleșim din start cu volum mare de muncă, urmează a fi prioritizate cauzele”, a declarat Veronica Mihailov-Moraru.
Amintim că, anul trecut, în martie, șefa statului Maia Sandu a cerut Parlamentului și Guvernului să creeze Curtea Anticorupție, o instanță specializată care să investigheze cazurile de corupție mare și de corupție în sistemul justiției. Ulterior, și Consiliul Suprem de Securitate a cerut Parlamentului să pregătească cadrul legal pentru crearea Curții Anticorupție. După ședința Consiliului Suprem de Securitate din 11 noiembrie, șefa statului a declarat că este necesară urgentarea înființării acestei instanțe.