Internațional

Revista presei internaționale: Proteste în Georgia; Sectorul aviației civile din Rusia, tot mai afectat de sancțiuni

Presa internațională comentează noile amenințări al Rusiei cu atacuri asupra Kievului. Mai multe publicații își concentrează atenția asupra deciziei guvernului pro-rus de la Tbilisi de a suspenda negocierile de aderare a Georgiei la Uniunea Europeană. Între alte subiecte reflectate de presa străină se numără situația politică destul de complicată din Franța, unde guvernul riscă să cadă.

Președintele rus Vladimir Putin a amenințat că centrele de comandă din Kiev ar putea deveni ținte pentru noua rachetă balistică rusă "Oreșnik", transmite Unian. Potrivit agenției de presă, Putin a afirmat că Rusia a fost "nevoită" să testeze o asemenea rachetă balistică săptămâna trecută în orașul Dnipro ca răspuns la atacurile cu rachete americane și britanice asupra regiunilor Kursk și Briansk. Amenințările lui Putin au scopul de a zădărnici eforturile președintelui ales al SUA Donald Trump de a pune capăt războiului după ce va reveni pe 20 ianuarie la Casa Albă, a declarat la rândul său președintele ucrainean Volodimir Zelenski, citat de Unian.

Rusia și Ucraina au fost implicate într-un ciclu crescând de atacuri aeriene reciproce în ultimele săptămâni, constată The New York Times. În timp ce atacurile asupra infrastructurii energetice ucrainene au fost mult timp o tactică folosită de Rusia, unii analiști spun că ambele părți încearcă să-și îmbunătățească poziția de negociere înainte de învestirea președintelui ales, Donald Trump, pe 20 ianuarie.

Ucraina este gata să găzduiască 'în viitorul apropiat' un al doilea summit mondial cu scopul de a pune capăt invaziei Rusiei, a afirmat șeful cancelariei prezidențiale de la Kiev, Andrii Iermak, potrivit presei locale. Reuters notează că declarația lui Iermak intervine în timp ce forțele ruse continuă să obțină câștiguri teritoriale în estul Ucrainei și lovesc infrastructura energetică ucraineană. Kievul și aliații săi europeni așteaptă de asemenea să vadă cum va gestiona președintele ales al SUA, Donald Trump, dosarul ucrainean. Trump a criticat amploarea sprijinului financiar și militar american pentru Ucraina și a declarat că ar putea să pună capăt războiului într-o singură zi, fără a spune cum.

Rusia a eliminat aproximativ jumătate din capacitatea de generare disponibilă a Ucrainei, a deteriorat sistemul de distribuție și a forțat întreruperi lungi, precizează The Independent. Este al doilea atac aerian major al Rusiei asupra rețelei electrice a Ucrainei în mai puțin de două săptămâni, precum și a 11-a lovitură majoră asupra sistemului energetic ucrainean din martie, amintește aceeași publicație.

În mai multe orașe din Georgia au început proteste spontane după declarațiile prim-ministrului Irakli Kobahidze despre suspendarea negocierilor de aderare a țării la Uniunea Europeană până în 2028, transmite Newsgeorgia. Potrivit agenției de presă, mii de protestatari au ieșit pe străzile capitalei Tbilisi, unde s-au înregistrat ciocniri cu forțe de ordine. Președintele pro-occidental Salome Zurabishvili a condamnat decizia de suspendare a negocierilor de aderare la UE și a învinuit din nou partidul pro-rus Visul Georgian de fraudarea alegerilor parlamentare de luna trecută prin care și-a atribuit victoria, notează Newsgeorgia.

Guvernul de la Tbilisi a anunțat suspendarea negocierilor de aderare a țării la Uniunea Europeană la scurt timp după ce Parlamentul European a adoptat o rezoluție prin care nu recunoaște rezultatele alegerilor din Georgia și solicită organizarea unui nou scrutin, transmite Politico. Potrivit publicației, europarlamentarii cer impunerea de sancțiuni împotriva premierului Irakli Kobahidze și altor lideri politici din Georgia, precum și judecătorilor care au emis sentințe în cazuri politice. Rezoluția subliniază că Georgia trebuie să își revadă relațiile cu Uniunea Europeană, și să renunțe la statutul de liberă circulație, notează Politico într-un alt articol.

Sectorul aviației civile din Rusia se confruntă cu dificultăți, în pofida cererii crescute pentru călătorii aeriene interne și internaționale, pe fondul sancțiunilor occidentale care limitează accesul la aeronave și piese de schimb, transmite Reuters. Deși sancțiunile nu au reușit să paralizeze economia rusă, acestea au redus semnificativ capacitatea Moscovei de a-și moderniza flota de avioane. Aproximativ 80% din aeronavele comerciale din Rusia sunt de fabricație străină, majoritatea produse de Airbus și Boeing. După retragerea acestor companii de pe piața rusă, producția internă, inclusiv a modelului Sukhoi Superjet și viitorul MS-21, nu a putut compensa pierderile, potrivit Reuters.

Novaya Gazeta Evropa relevă că numărul de incidente aeriene cu avioane rusești de pasageri, produse în 2024 a depășit deja anul precedent, considerat a fi un an record. La sfârșitul lunii noiembrie 2023, publicația a numărat 161 de incidente aviatice, în 2024 - 208. Anul acesta, de cel puțin 90 de ori, avioanele care au decolat s-au întors pe aeroportul de unde au plecat sau au efectuat o aterizare neprogramată din cauza avariilor descoperite în timpul zborului. Incidentele aviatice vizează adesea aceeași aeronavă după o perioadă scurtă de timp. Astfel, pentru Superjet-ul care a luat foc recent în Antalya, a fost al patrulea incident grav în trei luni: în octombrie a aterizat de urgență din cauza unei defecțiuni a sistemului hidraulic, în septembrie a ratat de două ori decolarea și s-a întors în parcare, tot din cauza unor probleme tehnice.

Prim-ministrul francez Michel Barnier a anunțat o serie de concesii pentru a preveni răsturnarea guvernului printr-o moțiune de cenzură depusă de extrema dreaptă. Printre acestea se numără renunțarea la majorarea taxelor pe electricitate în proiectul legii finanțelor pentru 2025 și reducerea prețurilor la electricitate cu 14%, transmite RFI. Partidul Rassemblement National (RN) a solicitat și indexarea pensiilor, iar președintele RN, Jordan Bardella, a salutat scăderea taxelor, considerând-o o victorie. Guvernul se confruntă cu o posibilă moțiune de cenzură din partea RN și a stângii, dacă nu va face angajamente suplimentare pentru puterea de cumpărare. În același timp, ministrul economiei, Antoine Armand, a subliniat necesitatea reducerii deficitului public, iar Franța riscă să ajungă într-o criză economică dacă guvernul cade.

Președintele cipriot Nikos Christodoulides a anunțat joi că țara sa intenționează să solicite aderarea la NATO la momentul potrivit, transmite DPA. Într-o declarație pentru postul național de radio cipriot, Christodoulides a declarat că este conștient că Turcia, țară care a aderat alături de Grecia la NATO în 1952, se opune unei intrări a Ciprului în Alianța Nord-Atlantică atât timp cât insula rămâne divizată și ciprioții turci nu au niciun cuvânt de spus în această decizie. El a adăugat că Ciprul își extinde cooperarea militară cu SUA în pofida criticilor exprimate de Ankara în această privință.

Lidia Petrenco

Lidia Petrenco

Autor

Citește mai mult