Social

O nouă reformă: numărul procuraturilor teritoriale va fi înjumătățit, din 1 ianuarie. Ce schimbări sunt așteptate la PA

Sistemul procuraturii din Republica Moldova va fi reformat, începând cu 1 ianuarie 2025. Numărul procuraturilor teritoriale va fi redus de la 39 la 18, iar cel al procurorilor anticorupție – diminuat de la 59 la 54. Șefa Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin, susține că instituția „va încerca să facă față” noilor provocări. Conceptul de reorganizare a fost aprobat, pe 2 decembrie, de membrii Consiliului Superior al Procurorilor.

Fuzionarea procuraturilor din teritoriu

Reorganizarea sistemului procuraturii în teritoriu va avea loc în două etape. Prima etapă, care va începe pe 1 ianuarie, prevede fuziunea procuraturilor teritoriale. A doua etapă constă în unificarea treptată a sediilor procuraturilor teritoriale, în raport cu harta judecătorească.

Noua hartă a procuraturilor va include doar 18 unități teritoriale: 3 procuraturi de circumscripție și 15 procuraturi teritoriale, care vor activa în raza sediilor centrale ale judecătoriilor.

Subdiviziuni noi la Procuratura Generală

Reforma include și modificări la nivel central. Astfel, în cadrul Procuraturii Generale urmează a fi înființate noi subdiviziuni și secții, conform condițiilor înaintate de UE în contextul aderării. Acestea vor fi responsabile de combaterea corupției și spălării banilor, precum și de combaterea infracțiunilor contra mediului.

Din 1 ianuarie urmează a fi creată inclusiv o secție care va fi responsabilă de reprezentarea învinuirii în Curtea Supremă de Justiție. Procurorul general Ion Munteanu spune că cea din urmă secție „va contribui în mod efectiv și eficient la înfăptuirea justiției”.

PA rămâne fără cinci funcții de procurori

Reforma sistemului vizează inclusiv modificări în cadrul Procuraturii Anticorupție. Din 59 de funcții de procuror, de câte dispune în prezent, PA va rămâne cu doar 54. Restul vor fi distribuite în alte subdiviziuni, a precizat procurorul general. Șefa Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin, a declarat, în ședința CSP din 28 noiembrie, că modificare nu va influența activitatea instituției pe care o conduce.

Din câte cunosc eu, niciodată nu au fost ocupate 59 de funcții la Procuratura Anticorupție. În mod practic și real întotdeauna am lucrat cu mai puțini procurori. La moment, suntem 36. Eu cred că dacă ajungem să fim 54, o să fim o instituție care poate face față volumului de lucru. Dacă pentru sistemul procuraturii este nevoie să existe aceste cinci funcții în altă parte, eu cred că noi vom încerca să facem față. Este nevoie să avem finalitate în procedura Vetting și să putem atrage candidați pregătiți și integri să lucreze la PA, a precizat Veronica Dragalin.

Eliza Mihalache

Eliza Mihalache

Autor

Citește mai mult