Revista presei // Decizie fără precedent a Curții Constituționale în România; Stoianoglo și Georgescu - „Doi candidați, același scenariu”
Presa de la Chișinău dedică o serie de articole alegerilor prezidențiale din România, mai ales după ce Curtea Constituțională de la București a anulat rezultatele primului tur de scrutin. Din ziare mai aflam ce măsuri de siguranță pregătesc autoproclamatele autorități din stânga Nistrului pentru o posibilă sistare a tranzitului de gaz rusesc in regiune, începând cu data de 1 ianuarie.
Curtea Constituțională a României a anulat rezultatele primului tur al alegerilor prezidențiale vineri, chiar în ziua în care mii de cetățeni români din diasporă au mers la secțiile de votare pentru a alege între doi candidați ajunși în turul doi, Elena Lasconi și Călin Georgescu, transmite Radio Chișinău. Postul de radio notează că judecătorii Curții s-au întrunit în ședință după ce au primit un număr mare de noi solicitări de anulare a alegerilor prezidențiale, bazate pe documentele desecretizate zilele trecute de Consiliul Suprem de Apărare a Țării. Conform acestor documente, campania candidatului pro-rus Călin Georgescu a fost orchestrată din afara țării.
Decizia Curții Constituționale a României este una fără precedent, dar și foarte periculoasă pentru democrație. E părerea exprimată de expertul de la București, Laurențiu Pleșca, la emisiunea Zi de Zi de la Radio Moldova. În opinia comentatorului, autoritățile din România au acționat destul de târziu, prezentând dovezile abia miercuri, de aceea și decizia Curții Constituționale a venit chiar în ziua alegerilor în diaspora. Înainte de a desfășura alte alegeri, statul român trebuie să adopte și o legislație foarte strictă. Condiția necesară ar fi sprijinul din partea mai multor partide de a condamna acțiunile grave de interferență rusească în alegerile din România”, conchide Laurențiu Pleșca.
Expertul Mihai Isac a precizat în cadrul aceleiași emisiuni de la Radio Moldova că următorul scrutin prezidențial ar putea avea loc în cel mult 90 de zile. Nu este exclus că decizia Înaltei Curți ar putea provoca și proteste, însă marea majoritate a societății ar prefera reluarea acestui proces electoral, consideră Mihai Isac. Potrivit expertului, autoritățile de la București nu au ținut cont de situația din Republica Moldova și Bulgaria și nu au observat jocul murdar pe care Federația Rusă îl folosește împotriva democrațiilor acestora, unde diversitatea de opinii este încurajată și respectată.
Doi candidați, același scenariu. E titlul unei anchete realizate de ZdG în comun cu G4Media. Cele două publicații scriu că Georgescu, candidatul la funcția de președinte al României, a fost promovat la fel ca Alexandru Stoianoglo la recentele alegeri prezidențiale din R. Moldova. Scenariul care a influențat alegerile prezidențiale din România a fost testat mai devreme în campania pentru referendum și alegerile prezidențiale din R. Moldova, soldându-se cu un rezultat neprevăzut de sondaje, notează cele două publicații. Ziarul de Gardă și G4Media au realizat o analiză comparativă a campaniilor electorale din R. Moldova și din România, coordonate pe platforma rusească de mesagerie Telegram. Campania electorală a lui Călin Georgescu a fost coordonată pe Telegram, la fel ca cea a rețelei lui Ilan Șor, întreținută cu bani de la Moscova, pentru a-l susține pe Stoianoglo și a vota „Nu” la referendumul privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană. În timp ce, în România, așa-numiții voluntari au fost stimulați cu premii pentru activități doar în mediul virtual, în R. Moldova, „voluntarii” lui Șor erau stimulați cu premii pentru activitatea în mediul real și cel virtual.
Ce provocări majore va trebui să înfrunte Maia Sandu în cel de-al doilea mandat de președinte? – răspunde Europa Liberă. Securitatea statului, pe toate dimensiunile ei - militară, energetică, economică ori informațională - este cea mai mare provocare pe care va trebui să o înfrunte în noul mandat Maia Sandu în calitatea sa de președinte al R. Moldova, consideră analiștii politici Nicolae Negru și Igor Boțan în podcastul „Dincolo de știri”, transmite Europa Liberă.
O altă provocare importantă pentru șefa statului, afirmă Nicolae Negru, este păstrarea direcției „ireversibile” de integrare europeană a R. Moldova, pentru care au votat cetățenii la referendumul constituțional, trecut la limită pe 20 octombrie. În opina lui Negru, acest deziderat este, deloc întâmplător, legat de securitatea statului. „Avem acest război regional. Vedem o destabilizare cvasitotală în regiunea Orientului Apropiat, care are legături foarte strânse cu regiunea noastră. Deci mandatul, cel mai probabil, va fi foarte complicat, de aceea sarcina de bază este să înaintăm pe dimensiunea integrării europene”, comentează Igor Boțan. Expertul precizează că deopotrivă cu situația geopolitică complexă și tensionată, situația politică internă nu este mai favorabilă. Înainte sunt alegeri parlamentare și, dacă în primul mandat Maia Sandu a avut susținerea majorității parlamentare, formată din partidul aflat acum la guvernare, următorul Parlament se prevede a fi unul „pestriț”, mai explică Igor Boțan.
Incertitudinea cu care se confruntă sistemul energetic din RM e un alt subiect mediatizat intens de ziarele locale. Potrivit News Maker, în alertă sunt și autoproclamatele autorități din stânga Nistrului, care se pregătesc de o posibilă întrerupere a livrării gazului rusesc în regiune de pe data de 1 ianurie. Potrivit aceleiași publicații, așa-zisul „Consiliu de securitate” al regiunii transnistrene a propus, vineri, instituirea „stării de urgență în economie”. Pretinșii legislatori locali ar urma să examineze propunerea în data de 11 decembrie, notează News Maker. Așa-zisul ministru al Economiei din regiune, Serghei Obolonik, a declarat că, în cazul întreruperii furnizării gazului, Centrala va trece la producerea energiei electrice pe bază de cărbune. El a precizat că această măsură „va permite asigurarea localnicilor cu energie electrică, timp de 50 de zile, mai scrie News Maker.
Investiție grandioasă în R. Moldova, care va genera peste 3 000 de locuri de muncă, titrează Ziarul Național. Într-o suburbie a capitalei va fi construit cel mai mare MALL din republică, unde vor fi aduse cele mai importante branduri, scrie publicația. Cel mai mare centru comercial din R. Moldova va fi construit la Stăuceni, în apropiere de hipermarketul Metro. Potrivit sursei citate, agentul economic urmează să dezvolte în zonă infrastructura rutieră și rețele inginerești. În municipiul Chișinău funcționează două centre comerciale mari, însă mai mulți cetățeni ai R. Moldova continuă să meargă la Iași pentru cumpărături, unde pot fi găsite branduri importante de îmbrăcăminte, mai scrie Ziarul Național.