Revista presei internaționale // Trump despre războiul din Ucraina: Lumea așteaptă, ar trebui să înceapă negocierile
Căderea regimului fostului președinte al Siriei Bashar al-Assad e principala temă abordată de presa străină. Mai multe publicații analizează contextul în care a reușit ofensiva militară a rebelilor din Siria împotriva unui regim sprijinit de Rusia și Iran. Un alt subiect reflectat de presa internațională se referă la rezultatele discuțiilor pe tema păcii purtate la Paris de președintele ucrainean Volodimir Zelenski și președintele ales a Statelor Unite, Donald Trump.
Fostul președinte sirian Bashar al-Assad se află la Moscova și a primit azil în Rusia, relatează presa rusă. Agenția de știri de stat TASS, amintește că Assad și-a părăsit postul și țara după ce duminică regimul său a căzut.
Reuters notează că rebelii sirieni dintr-o coaliție de islamiști radicali, au anunțat ieri dimineață la televiziunea de stat, că au eliberat capitala Damasc răsturnând regimul de 24 de ani a lui Bashar al-Assad și eliberând toți deținuții politici. Ofensiva militară fulgerătoare începuse în urmă cu 11 zile, timp în care rebeii au înaintat dinspre nord spre sudul țării fără a întâmpina o rezistență serioasă din partea armatei lui Assad, susținute de gruparea pro-iraniană Hezbollah și de forțele ruse trimise în Siria încă în 2015, precizează Reuters. Potrivit agenției de presă, rebelii din Siria ar fi pornit operațiunea armată profitând de faptul că gruparea Hezbollah a fost slăbită după ce a fost atacată intens pe teritoriul Libanului vecin, iar Rusia și-a redislocat o parte a trupelor sale din Siria în Ucraina.
După căderea regimului Assad, comandamentul militar rus pregătește retragerea aeronavelor și echipamentelor sale grele de pe aerodromul Khmeimim din vestul Siriei, relatează The Moscow Times. Potrivit publicației, Ministerul rus de Externe a subliniat că bazele rusești din Siria sunt în alertă maximă, dar că „în acest moment nu există nicio amenințare serioasă la adresa siguranței lor”.
Situația din Siria va fi abordată azi la o reuniune de urgență a Consiliului de Securitate al ONU, transmite AFP. Potrivit agenției de presă, în ajunul evenimentului, Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a salutat 'căderea regimului dictatorial' al președintelui Bashar al-Assad și a reiterat apelul la protejarea 'drepturilor tuturor sirienilor'. Secretarul general al ONU a mai afirmat că 'sirienilor le revine să decidă viitorul Siriei', și a chemat comunitatea internațională să sprijine o tranziție politică 'incluzivă și globală', care 'să răspundă aspirațiilor legitime ale poporului sirian, în toată diversitatea sa'.
Căderea regimului lui Bashar al-Assad este o 'oportunitate istorică' pentru sirieni de a 'construi un viitor mai bun', a afirmat citat de CNN, președintele american Joe Biden, care a avertizat însă asupra 'riscurilor și incertitudinii' ce decurg din situația actuală. Potrivit CNN, Biden a amintit că 'unele dintre grupările rebele' care au participat la ofensiva fulgerătoare au 'antecedente de terorism și de încălcare a drepturilor omului'. Statele Unite au luat notă de declarațiile liderilor acestor grupări rebele, a subliniat Biden, precizând că aceștia spun lucruri corecte în acest moment, dar, pe măsură ce se pregătesc să își asume responsabilități mai mari, Washingtonul va evalua nu doar cuvintele, ci și acțiunile lor'. Președintele american a pledat pentru o tranziție către o Sirie independentă, suverană, cu o nouă constituție, un nou guvern în slujba tuturor sirienilor', notează CNN.
Odata cu plecarea lui Assad, o dictatură brutală se termină. Dar noile riscuri sunt uriașe, titrează The New York Times. Răsturnarea guvernului Assad ar putea însemna că bazele Rusiei din Siria sunt închise și calea Iranului către Hezbollah este întreruptă. Acum Iranul, mai vulnerabil, va trebui să decidă între negociere și bombă, opinează autorul articolului. Timp de ani de zile, harta strategică americană a Orientului Mijlociu a fost dominată de Iran în centrul puterii unei „semilunii șiite”, cu Siria ca pâlnie pentru armele iraniene folosite de grupurile teroriste pentru a ataca Israelul și ca bază a Rusiei, prezență navală și aeriană în regiune. Washingtonul s-a trezit duminică dimineață la o nouă realitate. Este poate cea mai importantă tulburare de până acum în cele 14 luni de când atacul Hamas din 7 octombrie 2023 asupra Israelului a declanșat un val de represalii violente care a schimbat dinamica puterii regiunii, constată The New York Times. Ce vor face iranienii? Se întreabă autorul articolului. Slăbiți de pierderea Hamas și Hezbollah, iar acum și de căderea regimului al-Assad — vor ajunge la concluzia că cea mai bună cale este să deschidă o nouă negociere cu domnul Trump, la doar câteva luni după ce au trimis asasini să-l omoare ? Sau, alternativ, vor opta pentru o bombă nucleară , arma pe care unii iranieni o consideră ultima lor linie de apărare într-o nouă eră a vulnerabilității? – comentează NYT.
BBC transmite că președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a insistat sâmbătă, în cursul unei întâlniri la Paris cu președintele ales al Statelor Unite, Donald Trump, asupra necesității de a încheia o "pace justă" cu Rusia. Discuțiile au avut loc în contextul în care se înmulțesc întrebările privind modul în care viitoarea administrație americană dorește să rezolve acest conflict, notează The Independent. Publicația britanică subliniază că discuțiile strategice între Volodimir Zelenski și Donald Trump au fost organizate de președintele francez, Emmanuel Macron, cu ocazia redeschiderii Catedralei Notre-Dame de la Paris, renovate după ce fusese devastată de un incendiu în 2019.
Site-ul de știri Axios a relatat că președintele francez, Emmanuel Macron, l-a convins pe Trump să-l întâlnească pe Zelenski, Trump fiind inițial reticent în a se întâlni cu liderul ucrainean.
Președintele ales al SUA, Donald Trump, a declarat că Ucraina și Rusia trebuie să încheie imediat un acord de încetare a focului și să înceapă negocierile, transmite Ukrainska Pravda, cu referire la o postare pe truthsocial: „Assad a plecat. A fugit din țara lui. Protectorul său, Rusia, Rusia, Rusia, condusă de Vladimir Putin, nu mai era interesată să-l protejeze. Nu a existat niciun motiv ca Rusia să fie acolo în primul rând. Și-au pierdut orice interes pentru Siria din cauza Ucrainei, unde aproape 600.000 de soldați ruși zăceau răniți sau morți, într-un război care nu ar fi trebuit să înceapă și care ar putea continua pentru totdeauna. Rusia și Iranul sunt într-o stare slăbită în acest moment, prima din cauza Ucrainei și a unei economii proaste, Iranul din cauza Israelului și a succesului său în luptă. Ar trebui să existe o încetare imediată a focului și ar trebui să înceapă negocierile. Prea multe vieți sunt irosite atât de inutil. Îl cunosc bine pe Vladimir [nu este clar dacă Trump se referă la Putin sau Zelenski – ed.]. Acesta este timpul lui să acționeze. China poate ajuta. Lumea așteaptă!”.
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că a avut sâmbătă o „întâlnire productivă” cu președintele reales al SUA Donald Trump și omologul său francez Emmanuel Macron și a apreciat că „o pace justă” pentru țara sa este posibilă, relatează The Guardian. Am vorbit despre oamenii noștri, despre situația de pe câmpul de luptă și despre o pace justă pentru Ucraina. Cu toții dorim să punem capăt acestui război cât mai repede și mai just posibil”, a declarat președintele ucrainean, citat de publicația britanică.
Rusia a lansat peste 6.000 de drone și rachete împotriva Ucrainei în septembrie, octombrie și noiembrie, potrivit unei analize Wall Street Journal a datelor zilnice de la Comandamentul Forțelor Aeriene Ucrainene. Acesta a fost de peste trei ori numărul pe care l-a tras în ultimele trei luni și de peste patru ori numărul lansat în aceleași luni de toamnă în 2023. WSJ constată că Rusia folosește un număr fără precedent de drone Shahed proiectate de Iran și folosește mai multe rachete balistice, care sunt mai greu de interceptat. Una dintre noile tactici ale Moscovei este de a trimite flote de drone ieftine pentru a epuiza apărarea antiaeriană a Ucrainei, menționează aceeași publicație. Bombardamentele crescute , care au cauzat victime civile și au degradat rețelele electrice ale Ucrainei, amenință să submineze și mai mult moralul ucrainei pe măsură ce Rusia ocupă mai mult teritoriu în est. Dar ele demonstrează și dependența crescută a Rusiei de aliați, deoarece copiază dronele iraniene și folosește rachete nord-coreene, conchide WSJ.