Partidele proeuropene din România anunță un program de guvernare comun și un posibil candidat unic la prezidențiale
Partidele proeuropene - PSD, PNL, USR, UDMR și Grupul parlamentar al minorităților naționale - au anunțat, marți seara, la finalul primei runde de consultări politice, angajamentul pentru un program de guvernare comun și susținerea unui posibil candidat comun pentru alegerile prezidențiale, transmite Agerpres.
„Astăzi, formațiunile proeuropene PSD, PNL, USR, UDMR și Grupul parlamentar al minorităților naționale anunță angajamentul ferm pentru formarea unei majorități proeuropene în Parlamentul României, a unui guvern proeuropean și susținerea unui posibil candidat comun proeuropean la alegerile prezidențiale", se precizează într-un comunicat de presă transmis de formațiunile participante la consultări.
Conform sursei citate, în cadrul primei întâlniri organizate în urma semnării Rezoluției comune de săptămâna trecută, au fost discutate câteva priorități esențiale: începerea dialogului pentru formarea rapidă a unui guvern proeuropean și creșterea ritmului actual de investiții și al reformelor.
„În zilele următoare, cele patru partide și reprezentanții minorităților naționale vor lucra la un program comun de guvernare, bazat pe dezvoltare și reforme și care va avea în vedere prioritățile cetățenilor României. Astfel, părțile au agreat să constituie o Comisie comună pentru realizarea programului de guvernare și grupuri de lucru pe domenii de activitate. Am convenit că este necesar un plan concret de eficientizare și de reducere a cheltuielilor publice și a birocrației în administrația publică. (...) Momentul actual este unul decisiv pentru România. Este nevoie de o schimbare profundă, iar partidele proeuropene își asumă această responsabilitate. Partidele proeuropene se angajează să crească încrederea în instituții și în clasa politică, prin bună guvernare, transparență în cheltuirea banului public și respect față de cetățean", se precizează în comunicatul de presă.