Social

Doi bărbați au fost reținuți, după ce au prejudiciat două femei cu peste 4 milioane de lei

Doi bărbați au fost reținuți, după ce au prejudiciat două femei cu peste 4 milioane de lei. Bănuiții, de 20 și 27 de ani din Bălți și Chișinău, unul dintre ei fiind din Turcia, actualmente stabilit în Republica Moldova, le-ar fi convins pe cele două victime să investească în așa-zise platforme legale de tranzacționare valutară.

Potrivit Inspectoratului General al Poliției, bănuiții s-au prezentat ca „experți în investiții” și le-ar fi promis femeilor că în scurt timp vor avea un venit fabulos. Victimele au recurs la creditarea de la companii și bănci, împrumuturi de la rude și cunoscuți, iar una dintre ele chiar și-a vândut apartamentul ca să facă rost de mai mulți bani pentru investiții.

La un anumit moment, victimelor le-au apărut îndoieli privind realitatea promisiunilor celor doi și au anunțat autoritățile de drept. Suspecții au fost reținuți chiar în momentul în care primeau o sumă de bani.

În cadrul perchezițiilor, la domiciliile acestora au fost depistate sume impunătoare de bani și dispozitive electronice de păstrare a criptovalutei. Ulterior, la solicitarea Procuraturii Ialoveni, cei doi au fost plasați în arest preventiv pentru 30 de zile.

Pe parcursul investigațiilor, s-a constatat că ar fi vorba de sute de victime ale schemei celor doi. Investigațiile continuă, pentru identificarea întregului spectru al acțiunilor infracționale ale grupului criminal organizat, cu un venit zilnic preliminar estimat la 50 de mii de dolari.

Rodica Mazur

Rodica Mazur

Autor

Citește mai mult